David Popovici este un sportiv remarcabil, la vârsta de 17 ani a devenit dublu campion mondial la înot, iar reușitele lui continuă. Familia i-a fost alături în toate aceste momente. Mama sa l-a crescut cu mare grijă, aceasta având un rol extrem de important în evoluția campionului, ea este cea care se ocupă de alimentația lui, cât și de medicamentele și vitaminele de care acesta are nevoie.
Cine este mama lui David Popovici, dublul campion mondial la înot
David Popovici este sportivul cu care România se mândrește. După ce a câștigat aurul la 200 de metri liber, la Campionatele Mondiale de la Budapesta, înotătorul s-a calificat în semifinalele probei de 100 de metri liber. În spatele succesului său remarcabil stă familia.
Mama campionului a lucrat mai mulți ani în domeniul asistenței sociale și, totodată, la un moment dat, aceasta a urmat cursuri de ofițer anti-doping pentru a înțelege exact prin ce mecanisme trece fiul său
”Mama lui David a făcut și cursul de ofițer control doping, doar ca să cunoască procedurile, să poată să prevină orice eroare în procesul de pregătire. Dacă ar vrea, ar putea participa la controalele ANAD, la recoltări, dar nu în natație sau la clubul Dinamo, unde activează fiul său”, a declarat Gabriela Andreiașu, director general ANAD.
De asemenea, părinții înotătorului s-au îngrijit în detaliu de sănătatea băiatului, a confirmă Cristi Balaj, fost președinte al ANAD.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
"Și dacă era nevoie ca David să-și pună niște picături în urechi, părinții contactau ANAD să se intereseze ce substanțe conțin picăturile, să nu facă vreo greșeală. E o linie directă, unde li se răspundea imediat sportivilor.
Asta înseamnă prevenție. Părinții lui au dat și ei dovadă de cea mai înaltă formă de profesionism, sunt un model de urmat și de alții.”,
Mama lui David Popovici plânge după fiecare victorie a fiului ei
Georgeta Popovici, mama lui David Popovici, este nelipsită de la competițiile fiului ei, iar după fiecare victorie a acestuia nu-și poate stăpâni lacrimile.
La fel s-a întâmplat și la cursa de la Roma, moment în care David a devenit cel mai rapid înotător din istorie. Campionul a reușit să doboare recordul mondial în proba regină a nataţiei: cea de 100 de metri liber, iar mama sa nu și-a mai putut controla emoțiile.După rezultatul excepțional al campionului, mama acestuia a fost surprinsă cu lacrimi în ochi în timp ce fiul său defila cu steagul României. Georgeta Popovici şi soţul său, Mihai Popovici, şi-au aplaudat cu mândrie fiul, mai notează sursa citată.
De asemenea, David Popovici a scris un mesaj pe rețelele de socializare, imediat după ce a devenit cel mai rapid înotător din istorie.
”Succesul vine din faptul că știi că ai făcut tot posibilul pentru a deveni cea mai bună versiune de care ești capabil”, a scris David Popovici pe rețelele de socializare.