Sinem Ünsal a intrat în vizorul românilor de pe 25 august, când s-a difuzat pentru prima oară „Doctorul minune” la Kanal D. Superba actriță din Turcia are 28 de ani și interpretează rolul lui Nazli, o asistentă profesionistă, care reușește să-l cucerească pe doctorul Ali, personajul principal interpretat de Taner Ölmez.
Cine este Sinem Ünsal, actrița care o interpretează pe Nazli în serialul „Doctorul minune”, difuzat pe Kanal D
Rolul interpretat Sinem Ünsal în serialul „Doctorul minune” („Mucize Doktor”) a propulsat-o în prim plan producătorilor turci, dar și a publicațiilor turcești, care se luptă să aibă imaginea ei pe coperțile revistelor. În ultimul an, frumoasa brunetă a reprezentat coperțile mai multor reviste celebre.
Sinem Ünsal a absolvit Literatura Comparată în cadrul Universității Osmangazi din Eskișehir. Cu toate că este iubitoare de litere, actoria a fost cea care și-a pus profund amprenta asupra ei, astfel că în 2016 a pășit cu dreptul în cariera ei în televiziune cu un rol în serialul „Arkadaşlar Iyidir”.
Celebra actriță a jucat în serialele „Çoban Yıldızı”, „Dragoste în alb și negru”, „Fetița mea” și “Femeie în înfruntarea destinului”. De asemenea, a primit un rol și pentru o piesă de teatru.
Cu toate că Sinem Ünsal este foarte secretoasă când vine vorba de viața ei personală și amoroasă, se știe că, dee trei ani, trăiește o poveste frumoasă de dragoste cu actorul Kıvanç Kılıç (care a jucat în „Filinta” și „Diriliș: Ertugrul”). Toată lumea așteaptă cu nerăbdare ca cei doi să facă pasul cel mare în viața lor.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Întrebată cum se înțelege cu iubitul ei, cu care este și colegă, Sinem Ünsal a spus: „Profesia noastră nu are legătură cu povestea noastră. Ne iubim fără să analizăm lucrurile” .
Sinem Ünsal va mai apărea pe micile ecrane, jucând un rol puternic
După ce s-au finalizat filmările serialului „Doctorul minune”, Sinem Ünsal a hotărât să accepte rolul pentru o altă producție, „Elbet Bir Gün” (în traducere “Desigur, într-o zi”). Serialul povestește viața lui Gizem, interpretată de Sinem Ünsal, o tânără care îi ascunde iubitului, Mehmet (adus la viață de Burak Yamantür) adevărata sa identitate, dar și faptul că se ascundea de cumnatul ei, Cemil (Ömer Genç), un om foarte periculos.
Sora lui Gizem, Nesime, căreia îi este și ei frică de Cemil, este jucată de Şebnem Bozoklu, iar din distribuție mai fac parte, printre alții, Helin Kandemir, Talha Karcı, Yağmur Özbasmacı și Osman Karakoç. Despre noul ei rol, Sinem Ünsal a spus: “ Pregătiți-vă să vedeți o Sinem cum nu ați mai văzut până acum, acest lucru mă entuziasmează foarte mult! Gizem este misterioasă și puternică” .