Sorina Badea are 23 de ani, este din Ploiești și este una dintre cele zece concurente ce participă la sezonul 8 al emisiunii ,,Bravo ai stil!”. Aceasta se consideră o fire ambițioasă, sinceră și competitivă.
Cine este Sorina de la ,,Bravo ai Stil!” 2023?
Sorina Badea are 23 de ani, este din Ploiești și a absolvit Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității de Arte București sau UNArte, așa cum este cunoscută. Concurenta noului sezon ,,Bravo ai stil!", ce poate fi vizionat pe postul Kanal D2, și-a caracterizat stilul vestimentar ca fiind unul îndrăzneț și bine conturat.
Aceasta deține un atelier de creație în Ploiești și două showroom-uri de prezentare, în același timp manageriază și firma de construcții electrice moștenită de la tatăl ei.
Am foarte mare încredere în mine pentru că îmi cunosc potențialul, creativitatea. Am foarte mare încredere în echipa mea de croitorese. Sunt sigură că ținutele mele vor fi apreciate de către jurați pentru că sunt capabilă să diversific extrem de mult și să adaptez ținutele în funcție de tematicile pe care mi le-am propus de la început. Îmi place să trăiesc la un nivel extrem de înalt, acesta este motivul pentru care muncesc extrem de mult.”
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
În prima ediție a sezonului 8 al emisiunii, aceasta a spus că ea consideră că are toate calitățile de care are nevoie o câștigătoare.
Citește și: Kanal D2 s-a poziţionat direct pe locul 5 în topul televiziunilor, înca de la prima emisie
A început sezonul 8 al emisiunii ,,Bravo ai stil!"
Începând cu data de 2 aprilie 2023, sezonul 8 al așteptatei emisiuni, ,,Bravo ai stil!" a început să fie difuzat. Telespectatorii vor putea să urmărească emisiunea de la ora 19:00 la noul post de televiziune Kanal D2, de luni până vineri. Primul sezon al emisiunii a fost difuzat în anul 2016, iar din acel moment, emisiunea a ajuns în preferințele oamenilor.
Emisiunea este prezentată de Ilinca Vandici și reprezintă locul în care tinerele își pot arăta și evidenția stilul și pasiunea pentru modă. Cei trei jurați ce vor comenta ținutele celor 10 concurente sunt: Raluca Bădulescu, Maurice Muntenu și Alexandru Abagiu, cel din urmă fiind unul dintre cei mai renumiți make-up artiști din industrie. Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu au fost jurați încă din primul sezon al emisiunii, în timp ce Alexandru Abagiu este noul jurat al sezonului, în trecut fiind în locul lui Iulia Albu, Răzvan Ciobanu, Cătălin Botezatu și Tibi Clenci.