Un tânăr în vârstă de 22 de ani din județul Argeș a murit în urma unui accident rutier tragic, petrecut în noaptea de miercuri spre joi, în apropiere de Pitești. Potrivit argeș-știri.ro, Alex era tatăl unui băiețel de doar un an și se îndrepta spre casă când a pierdut controlul volanului și a lovit violent un parapet de beton.
Bărbatul a pierdut controlul volanului și a lovit un parapet de beton
Potrivit observatornews.ro, accidentul a avut loc pe drumul care leagă Pitești de A1, în zona localității Mozăceni. Potrivit martorilor, tânărul ar fi intrat cu viteză într-o curbă, iar în momentul impactului, a fost găsit de echipele de intervenție în stare gravă. Pompierii care au ajuns la fața locului au declarat că inițial au crezut că sunt două victime, dar în realitate, șoferul se afla singur în mașină.
„Prima dată noi am crezut că sunt doi, că este pasager. Dar de fapt şoferul era în partea dreaptă a autoturismului.", a spus Constantin Zidăreanu, purtător de cuvânt al ISU Argeș, citat de sursa menționată anterior.
Citește și: Accident rutier grav pe A3! Cinci autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers Ploiești-București
Medici de la Serviciul de Ambulanță Argeș au intervenit rapid și l-au resuscitat pe tânăr timp de zeci de minute, însă eforturile lor nu au avut rezultat.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Anunț pentru șoferii seniori! Care e vârsta maximă până la care femeile pot conduce o mașină
Autoritățile locale și poliția argeșeană au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.
Tânărul era tatăl unui băiețel de doar un an
Familia tânărului se află acum într-o mare durere, iar soția acestuia a avut nevoie de îngrijiri medicale după aflarea veștii tragice. Familia tânărului se pregătește acum pentru înmormântarea acestuia. Bărbatul a lăsat în urmă un băiețel de doar un an.
„TAS-ul de astăzi nu mai e, prietenul nostru a plecat la ceruri...Dumnezeu să te odihnească în împărăția Sa, Alex Ștefan. Ne vei lipsi. Nu te vom uita niciodată! Condoleanțe familie îndurerate”, este mesajul lăsat de un prieten pe Facebook.
Accidentul a fost un șoc pentru toți cei care îl cunoșteau, tânărul fiind apreciat în localitatea sa. De asemenea, autoritățile urmează să analizeze cauzele accidentului și să stabilească dacă viteza neadaptată la condițiile de drum a fost cu adevărat cauza principală.
Sursa foto: Facebook Alex Ștefan