Cine este tânărul de 32 de ani care a murit într-un accident devastator pe Drumul Morții. Mașina în care se afla a fost izbită din plin de un TIR

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 18 dec 2024, 11:31

Drumul Morții E85 a fost din nou martor al unui accident devastator

Sursa: Facebook

O nouă tragedie a avut loc pe Drumul Morții E85, în zona localității Secuieni, județul Neamț, unde un accident devastator a implicat două TIR-uri și un autoturism.

Tânărul de 32 de ani nu a mai avut nici o șansă, după ce un TIR condus de un bărbat de 44 de ani a intrat din plin în autocamionul pe care îl conducea acesta. 

Citește și: Ce a apărut la locul tragediei din Ploiești, acolo unde Armando și Mihai și-au găsit sfârșitul mult prea devreme. Prietenii și apropiații sunt încă în stare de șoc

Drumul Morții a luat viața tânărului de 32 de ani

Conform primelor informații, totul s-a întâmplat când un TIR condus de un bărbat de 44 de ani, de origine turcă, a pierdut controlul volanului. Vehiculul a intrat violent într-un alt autocamion, la volanul căruia se afla un șofer de 32 de ani din Iași. Impactul frontal a fost atât de puternic încât unul dintre conducătorii auto a fost aruncat din cabină la o distanță de aproximativ trei metri.

Semiremorca primului TIR, scăpată de sub control, a lovit și un autoturism condus de o femeie de 36 de ani. Consecințele au fost tragice: șoferul de TIR ieșean a fost aruncat din vehicul și, deși a fost transportat rapid la spital, a murit câteva ore mai târziu din cauza rănilor grave.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Majorările se țin lanț în anul 2025! Care sunt persoanele care vor beneficia de creșterea pensiilor

La fața locului au intervenit echipaje de descarcerare, ambulanțe și poliție. Primul șofer de TIR, în vârstă de 44 de ani, a rămas încarcerat în cabină și a fost eliberat cu greu de salvatori. Ceilalți doi șoferi au fost transportați în stare gravă la spital, dar într-un final, pentru bărbatul de 32 de ani nu s-a mai putut face nimic.

„În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 44 ani, cetăţean turc, conducea un ansamblu auto, din direcţia Bacău spre Roman,

ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un anasamblu auto, condus de un bărbat de 32 ani, din judeţul Iaşi, ce se deplasa din sensul opus. În urma coliziunii, semiremorca primului vehicul ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 36 de ani, din judeţul Bacău", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele tragediei.