Un tânăr în vârstă de 25 de ani și-a pierdut viața înecat în apele Mării Negre, în stațiunea Costineşti, marţi dimineaţa. Bărbatul a fost scos inconștient din apă. Cu toate eforturile făcute de salvatori, nu s-a mai putut face nimic în afară de a se constata decesul pentru tânăr.
Un tânăr de 25 de ani a murit înecat în stațiunea Costinești astăzi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că un bărbat a fost scos din mare de către turişti, marţi dimineaţă, în stațiunea Costineşti.
Tânărul a vrut să facă o baie în mare în jurul orei șase dimineața, ignorând faptul că valurile erau foarte mari.
La un moment dat, tânărul în vârstă de 25 de ani nu a mai reușit să iasă din apă, astfel că a fost scos de turiștii care se aflau pe plajă și care au sunat la numărul de urgență 112.
La locul tragediei s-au prezentat un echipaj SMURD B şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Bărbatul era inconştient, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare. Cu toate eforturile depuse de aceștia, nu s-a mai putut face nimic în afară de a se constata decesul tânărului, în vârstă de 25 de ani, din judeţul Suceava.
În continuare, este arborat steagul roșu în toate stațiunile din sudul litoralului, astfel că scăldatul și înotul sunt strict interzis.
Încă trei persoane s-au înecat în Eforie Nord și Saturn
Luni, alte trei persoane s-au înecat în mare: un tânăr la Saturn, un salvamar şi un turist pe care a încercat să-l salveze, la Eforie Nord.
Cei doi bărbați din Ialomița și Dâmbovița s-au înecat în mare luni, în Eforie Nord. Unul dintre aceștia era salvamar.
Conform ISU Constanța, cei doi au fost scoți la mal din mare de către salvamari, în stațiunea Eforie Nord.
Tot ieri, dimineață, un alt tânăr, din Iași, s-a înecat în zona stațiunii Saturn.
„Când este arborat steagul roşu, lumea nu are voie deloc în apă. Este interzis pentru că sunt curenţi puternici, valuri mari, sau poate chiar invazii de meduze. Steagul galben ne arată că marea este mai liniştită, dar intrarea în apă este recomandată doar celor ce ştiu foarte bine să înoate. Turiştii nu prea ascultă de sfaturi, alţii nu ştiu de aceste reguli. Mergem la ei, le explicăm şi încercăm să-i convingem. Am avut cazuri multe, mergem după ei în larg, nu au nici o treabă. În general, oamenii în vârstă se aventurează la apă adâncă”, a declarat Vlad, un salvamar din Mamaia.