România se confruntă în prezent cu valul numărul 5 al pandemiei de Covid-19, ceea ce face ca numărul de cazuri de infectare cu acest virus să se afle în continuă creștere. Cu scopul micșorării posibilității de răspândire a coronavirusului, autoritățile competente au implementat diferite măsuri de siguranță în acest sens. Una dintre cele mai importante astfel de măsuri se referă la posibilitatea testării gratuite în anumite centre specializate.
Unde se pot face teste gratuite în vederea infectării cu Covid-19
Persoanele care doresc să se testeze gratuit în vederea infectării cu Covid-19 pot opta pentru două variante în funcție de preferințele personale. Prima dintre acestea se referă la anumite farmacii din țară, unde există posibilitatea testării fără plată, pentru persoanele care au simptome asociate virusului Sars-Cov-2, conform avocatnet.ro.
Pe lângă varianta deplasării la una dintre aceste farmacii care oferă posibilitatea testării, persoanele în cauză pot opta și pentru o altă variantă care constă în testarea la cabinetul unui medic de familie. Totuși, trebuie luat în calcul că nu toate aceste cabinete medicale oferă posibilitatea testării gratuite, ci doar cele la care medicii au încheiat un contract cu casele de asigurări de sănătate.
Care sunt cele mai comune simptome de îmbolnăvire cu Covid-19
Pentru a putea beneficia de testare gratuită în centrele specializate sau în farmaciile care oferă această posibilitate, persoanele care prezintă anumite simptome specifice îmbolnăvirii cu Covid-19 trebuie să se prezinte într-unul din locurile mai sus menționate, fără a fi nevoie de programare, conform avocatnet.ro. Este obligatoriu ca persoanele care întâmpină anumite simptome să se testeze la cât mai scurt timp posibil, încă de la primele apariții ale semnelor.
Simptomele infectării cu Covid-19 sunt destul de multe și diferă de la o persoană la alta în funcție de mai multe lucruri. Cu toate acestea, conform avocatnet.ro, printre cele mai comune semne ale îmbolnăvirii se numără febra, tusea, scurtarea respirației sau senzația de respirație grea și diminuarea sau dispariția simțului olfactiv sau gustativ.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Ce se întâmplă în cazul unui rezultat pozitiv
Pentru persoanele care observă un rezultat pozitiv în urma testării gratuite se recomandă facerea unui nou test, de data aceasta unul de tip RT-PCR. Cetățenii care se află în această situație și locuiesc în capitală sau în proximitatea acesteia, mai exact în județul Ilfov, pot beneficia de testare în acest sens fie mergând în anumite centre de testare, fie la propriul domiciliu, conform avocatnet.ro.
Citeste si: Bilanț coronavirus 27 ianuarie 2022: O nouă zi cu peste 30.000 de cazuri noi! Câte decese sunt
Cei ce aleg să se deplaseze la centrele specializate trebuie să ia în calcul faptul că trebuie să solicite o astfel de testare la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București. Acest lucru se poate face fie prin intermediul unui apel telefonic, fie prin completarea unui formular online pe site-ul oficial al DSP. După punerea în practică a acestui pas și primirea confirmării din partea instituției, cetățenii se pot deplasa la centre pentru testare, unde vor putea beneficia și de servicii de EKG, pulsoximetrie sau administrare de substanțe medicamentoase în cazurile în care sunt necesare aceste lucruri.
În urma evaluării de către medicii autorizați, persoanele care nu sunt afectate grav de virusul Sars-Cov-2 și care fac forme ușoare ale bolii vor fi trimise la domiciliu pentru carantinare și tratare individuală acasă, cu scopul de a nu supraaglomera spitalele și centrele specializate în acest sens și de a face loc pe paturile instituțiilor pentru cetățenii care fac forme mai grave ale virusului.
Testarea la locul de muncă
Conform legislației în vigoare, angajatorii nu își pot obliga angajații să se testeze la cabinetele medicilor de familie fără a avea un motiv plauzibil. Astfel, obligativitatea testării se pune în practică doar în momentul în care salariații prezintă anumite simptome specifice infectării cu virusul Sras-Cov-2, conform avocatnet.ro.
În cazul unui test pozitiv, angajații trebuie să se carantineze la domiciliu pentru o perioadă de timp, fără a mai avea contact cu alte persoane cu scopul de a nu răspândi virusul mai departe. Persoanele vaccinate sau cele care au trecut prin boală trebuie să se izoleze pentru doar șapte zile de la momentul afișării rezultatului testului, spre deosibire de cele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală, care trebuie să rămână acasă pentru zece zile. Mai mult decât atât, întoarcerea la locul de muncă nu trebuie condiționată de prezentarea unui test negativ, ci se poate face imediat după finalizarea perioadei de izolare la domiciliu.