De la 1 iunie 2023, anumiți bugetari vor primi salarii mai mari, după ce au anunțat că vor urma exemplul profesorilor și vor începe protestele. La doar câteva zile de când au spus acest lucru, primesc măriri salariale.
Angajații MAI primesc salarii mai mari de la 1 iunie 2023
De mâine, 1 iunie, Ministerul de Interne a anunțat că se va aplica nivelul din Legea 153/2016 pentru salariile de funcție și pentru solde.
La doar câteva zile după ce sindicatele au anunțat că vor protesta, angajații MAI vor primi sporuri și salarii mai mari. „La iniţiativa ministrului afacerilor interne, Lucian Bode, a avut loc astăzi, 30 mai 2023, la sediul MAI, o întâlnire de lucru intre conducerea ministerului si reprezentanţi ai sindicatelor din cadrul structurilor MAI. Discuţiile au fost purtate pe două paliere, respectiv componenta salarială şi cea referitoare la modificarea legii pensiilor militare.
Soldele şi salariile de funcţie vor fi majorate la nivelul acestora prevăzut de lege pentru anul 2022, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie, care se plătesc în luna iulie 2023”, a anunțat ieri seară, 30 mai, Ministrul de Interne, prin intermediul unui comunicat de presă.
În ceea ce privește sporurile, indemnizațiile, dar și celelalte drepturi ale angajaților MAI, acordarea acestora se va face în integralitate, conform Legii-cadru nr.153/2017, în ceea ce privește salarizarea personalului plătit din fondurile publice.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Protest cu mii de profesori în fața Palatului Cotroceni
Ieri, 30 mai, peste 20.000 de profesori au protestat în fața Palatului Cotroceni, venind din Piața Victoriei, pentru a cere salarii mai mari și condiții de lucru mai bune. Cu toate acestea, greva generală a fost anunțată și pentru ziua de astăzi, 31 mai, în școli.
Cadrele didactice nu au fost mulțumite de rezultatele care au fost obținute în urma discuțiilor dintre Klaus Iohannis și sindicatele din învățământ, motiv pentru care, cel puțin pentru moment, nu vor renunța la grevă.
Citește și: Va fi amânat examenul de Evaluare Națională 2023 pentru clasa a 8-a? Anunț important pentru elevi
„Președintele a promis că își va pune semnătura, că va gira un acord și că va urmări ca în noua grilă de salarizare să respecte măririle pe care le-am cerut. Au spus clar că nu vor da ordonanță pentru măririle pe care le-am cerut. Singura oferta în picioare este cea pe care o șiti, 4000 de lei prime ”, au transmis liderii sindicali.