“Casa iubirii” și-a deschis porțile, iar telespectatorii i-au descoperit pe cei 14 concurenți, 7 fete și 7 băieți, care au pornit în căutarea sufletului pereche. Tineri, frumoși, aducând cu ei povești de viață și multe speranțe, cei 14 concurenți se află într-un moment cheie, la începutul celei mai frumoase călătorii a descoperirii de sine și a celuilalt.
Cine sunt concurenții de la “Casa iubirii”, reality show-ul momentului, prezentat de Andreea Mantea
Reality show-ul “Casa iubirii” va putea fi urmărit de luni până vineri, de la 10:00 și 17:00, și în fiecare weekend, sâmbătă și duminică, de la 16:00 și de la 19:00.
Va prezentăm, mai jos, pe cei 14 concurenți curajoși care au făcut acest pas uriaș, acela de a-și căuta sufletul pereche în Casa iubirii.
Ştefania (Ștefania Alina Drugă)
“Pentru mine, căsătoria reprezintă un legământ puternic între două persoane care își declară iubire eternă”
Ștefania are 19 ani, este din București, iar în prezent este studentă și, ocazional, profesează ca model. Se descrie ca fiind sociabilă, amuzantă și sensibilă. Ștefania spune despre ea că este mereu cu zâmbetul pe buze, mizezază mai mereu pe spontaneitate, caracterizându-se ca fiind o femeie puternică. Se consideră o gospodină desăvârșită, este pricepută la gătit, talent cu care speră să își impresioneze viitorul partener de viață.
Corina (Corina Niculescu)
“Căsătoria este pentru mine un legământ pe care mi-aș dori să îl fac o singură dată în viață”
Corina are 28 de ani, este din București și a absolvit Facultatea de Administrație Publică. Își dorește să intalnească în “Casa iubirii” bărbatul ideal. Se descrie ca fiind o fire amuzantă, atentă la celălalt și carismatică.
Consideră că are un caracter frumos care o va ajută să găsească și să păstreze adevărata iubire.Bianca (Bianca Mitroi)
“Sunt sufletul petrecerii, oamenii mă vor în jurul lor pentru că îi binedispun”
Bianca are 25 de ani și vine din Drobeta Turnu Severin. Este solistă de muzică de petrecere, absolvind în trecut Școala Populară de Arte.
Dori (Doriana Burean)
“Sunt complicată uneori și cam încăpățânată”
Dori are 23 de ani, vine din Târgu Mureș. A venit în “Casa iubirii” alături de sora ei geamănă, Larisa. Își dorește ca viitorul partener de viață să o respecte, iar gelozia să nu își facă loc în relația lor. Se caracteriaza ca fiind amuzantă, deschisă la nou, principalul său defect fiind dat de faptul că este încăpățânată.
Larisa (Larisa Burean)
“Într-o relație, mă deranjează ca partenerul meu să nu fie atent la nevoile mele”
Larisa are 23 de ani, este din Târgu Mureș. S-a înscris în reality show-ul “Casa iubirii” pentru a-și găși sufletul pereche, în viziunea sa bărbatul de care se va îndrăgosti ar trebui să-i lase timp și pentru sora ei și să aibă încredere în ea. Se consideră o față amuzantă, își face cu ușurință prieteni noi; spune că principalul său defect este încăpățânarea.
Kinga (Lidia Persida Kinga Suto)
“Fiecare relație eșuată m-a făcut să înțeleg mai bine că merit ceva mai bun”
Kinga are 23 de ani și profesează ca personal trainer. Se mândrește cu mai multe medalii sportive în domeniul fitness-ului. Își dorește cu tot sufletul să depășească experiențele nefericite sentimentale prin care a trecut și să își găsească, în sfârșit, jumătatea. Este o luptătoare și a înțeles că din orice experiență trebuie să înveți ceva important pentru evoluția ta.
Iolanda (Iolanda Bianca Buzilă)
“Vreau să-mi găsesc marea iubire!”
Bianca s-a născut la Toplița, iar de 8 ani locuiește în Austria unde lucra în cadrul unei firme de pariuri sportive. S-a înscris în show-ul “Casa iubirii” pentru a-și găși sufletul pereche. Are încredere că astrele vor lucra în favoarea ei, tocmai pentru că își dorește atât de mult să își întâlnească jumătatea.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Sorin (Sorin Rus)
“Căsătoria pentru mine reprezintă o schimbare importantă în viață și totodată întregirea sufletului și a inimii unei persoane”
Sorin Rus are 28 de ani, născut în Satu Mare, este antrenor de fitness. A absolvit Colegiul tehnic Ion C. Brătianu, din Satu Mare. A venit în “Casa iubirii” pentru că dorește o experiență cu totul nouă, care să îl facă să simtă “fluturi în stomac”. Își dorește să fie plăcut surprins și, de asemenea, să suprindă plăcut la rândul său. Se caracterizează ca fiind o persoană pozitivă, luptătoare și foarte activă. Visează să își întâlnească sufletul pereche și speră ca universul să “uneltească” în această privință.
Radu (Marian Radu Nițu)
“Căsătoria reprezintă lucrul cel mai de preț. Mi se pare a fi o decizie uriașă care trebuie luată doar împreună cu persoana potrivită”
Marian Radu Nițu are 25 de ani, este din Slobozia, Ialomița. Lucrează ca vânzător/gestionar la un pet shop. Speră ca în “Casa iubirii” să își găsească fericirea. Dorește să întâlnească pe cineva potrivit, deoarece până acum nu prea a avut noroc în dragoste. Crede că a venit timpul să întâlnească acea persoană care să îi fie alături mulți ani de aici înainte.
Robert ( Andrei Robert Dobre)
“Sunt o persoană foarte iubitoare. Mă atașez foarte repede de cineva”
Andrei Robert Dobre are 34 de ani, e din București și este antreprenor. Consideră că cea mai mare calitate a lui este că iubește din tot sufletul, respectă persoana iubită și este foarte atent la tot ceea ce își dorește aceasta. Nu îi plac relațiile pasagere.
În urma unei relații eșuate, speră ca norocul să îi surâdă și să își găsească în “Casa iubirii” jumătatea mult visată.
Cristian (Mihai Cristian Capricean ă)
“Îmi doresc ca în <Casa iubirii> să îmi găsesc jumătatea!”
Mihai Cristian Capriceană are 19 ani, este din București și este student la Drept. Se descrie ca fiind comunicativ, amuzat și foarte optimist. Are încredere în steaua lui norocoasă și își dorește să își găsească sufletul pereche în cadrul emisiunii. Nimic nu este mai frumos decât să îți trăiești viața alături de o persoană pe care o admiri, pe care o prețuiești, iar Mihai își dorește din suflet să o întâlnească pe această persoană.
Flavius (Flavius Florin Jucu)
“Căsătoria este, pentru mine, un act nobil, și sunt convins că atunci când spui <da>, acesta este este unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le experimentezi”
Flavius Florin Jucu, din Timisora, are 24 de ani. Este foarte activ în mediul online, ca TikTok-er. Urmează cursurile Facultății de Științe Politice. Se descrie ca fiind sincer, motivat, fidel și consideră că acestea sunt calități care îl vor ajuta enorm într-o viitoare relație. Consideră că, indiferent de situația în care se află, poate întoarce totul în favoarea lui.
Mihai (Mihai Dunca)
”Vreau să trăiesc la intensitate maximă totul, să simt că sunt viu! Căsătoria reprezintă pentru mine un pact între două persoane, în care amândoi ar trebui să rămână loiali, până în ultimele clipe”
Mihai Dunca are 23 de ani, este din Arad, și este asistent medical generalist. Se descrie ca fiind un băiat simplu, de la țară, simpatic, carismatic și vulcanic totodată. Își dorește din tot sufletul să își întâlnească marea iubire în cadrul acestei emisiuni.
C ă tălin (Cătălin Com ă niță)
“Îmi doresc să particip la <Casa Iubirii> pentru experiențe noi. Căsătoria pentru mine înseamnă fericire. Soția mea ar trebui să aibă simțul umorului. Căminul pentru mine este … liniștea”
Cătălin Comăniță are 24 de ani, este din Constanța, este antrenor de fitness. Muncește de la 16 ani, își dorește independență financiară. Se descrie ca fiind glumeț și sociabil, cu un temperament vulcanic, iar într-o relație îl deranjează lipsa de încredere, gelozia. Întotdeauna și-a dorit să fie cel mai bun!