Meditațiile gratuite vor avea loc în sistem online şi vor fi predate de profesori ai Universităţii Politehnica din Timişoara, din cadrul Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului.
Cine sunt elevii care pot să primească meditații gratuite
Profesorii oferă meditații gratuite ca tradiție de sprijin a elevilor de clasa a XII-a, care se pregătesc pentru examenul maturității, respectiv Bacalaureatul.
În fiecare sâmbătă, în intervalul orar 12:00- 14:00, până pe 10 iunie, vor avea loc meditații gratis. Pregătirile vor fi susținute și de colegii de la Universitatea de Vest care, în fiecare sâmbătă, în intervalul 18 martie- 24 iunie inclusiv, îi vor ajuta pe elevi să se pregătească pentru Bacalaureat la fiecare materie de examen.
Citește și: Simulare BAC 2023: Pe ce dată încep examenele? Calendar și modele de subiecte
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Elevii care sunt interesați de meditații gratuite găsesc orarul complet pe site.
Ore asemănătoare au avut loc și la Universitatea Transilvania din Braşov, unde cursurile gratuite sunt ore de pregătire la limba și literatura română, matematică și informatică. Cursurile au fost programate după-amiază, în acest fel toți elevii de clasa a XII-a au posibilitatea să fie prezenți, dacă își doresc.
Calendar Bacalaureat 2023
Sesiunea de vară:
- 29 mai – 02 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 12 – 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 14 – 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 14 – 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 19 – 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
- 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
- 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale
Citește și: Calendarul înscrierilor în clasa pregătitoare 2023-2024: Când se depun cererile-tip de înscriere?
Sesiunea de toamnă:
- 17 – 24 iulie 2023: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 7 – 8 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 8 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 9 august 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 10 – 11 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 16 august 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 17 august 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 18 august 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 21 august 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 25 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
- 26 – 28 august 2023: Rezolvarea contestațiilor
- 29 august 2023: Afișarea rezultatelor finale