Noua lege a pensiilor presupune o creștere anuală a pensiei, pe baza inflației. Pensia românilor va crește în fiecare an, în luna ianuarie, iar anul 2025 este primul în care pensionarii din România se bucură de această majorare, începând chiar din prima zi a lunii. Iată categoria de pensionari a căror pensie va ajunge la 3.360 de lei.
Cine sunt pensionarii a căror pensie va crește la 3.360 de lei
Pensionarii au parte de o bucurie la începutul anului 2025, deoarece va avea loc o nouă majorare a pensiilor. Majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2025 va fi de 12,1%, procent calculat pe baza inflației de 10,1% din anul 2023, la care se adaugă 2%, care reprezintă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.
Valoarea punctului de referință va crește de la 81 de lei la 91 de lei, de la 1 ianuarie 2025.
Citește și: Când ar trebui să crească pensiile militare. Guvernul acuză Avocatul Poporului că ar fi încălcat legea
„De la 1 ianuarie 2025, Valoarea Punctului de Referință (#VPR) va fi majorată de la 81 de lei la 91 de lei, respectiv o creștere cu 12,1%.
Majorarea VPR cu 12,1% este peste rata inflației.
Care va fi valoarea pensiei minime de la 1 ianuarie 2025
Și pensia minimă va beneficia de majorarea de 12,1% de la data de 1 ianuarie 2025. Pensionarii care primesc pensia minimă vor primi începând cu data de 1 ianuarie 2025 1.415 de lei, față de 1.281 de lei, cât este în prezent. Astfel, pensionarii ce beneficiază de această pensie se bucură de 134 de lei în plus.
A doua majorare a anului 2025 va avea loc în martie, atunci când se va ține cont de veniturile nepermanente care nu au fost luate în calculul pensiilor până acum. Pentru a fi dovedite aceste venituri nepermanente, pensionarii trebuie să prezinte adeverințe, potrivit art 155 din noua lege a pensiilor, potrivit adevarul.ro.
Iată care este lista veniturilor nepermanente:
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;
• premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;
• recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;
• al treisprezecelea salariu;
• formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru;
• sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor;
• indemnizaţiile de muncă nenormată;
• alte sporuri care nu au avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale.