Cine sunt pensionarii care vor primi trei pensii în luna decembrie! Softul utilizat pentru recalcularea pensiilor a fost reparat

Autor: Laura Macovei

În unele cazuri, pensionarii vor primi chiar trei pensii simultan

Sursa: pexels.com

Luna decembrie vine cu vești importante pentru milioane de pensionari din România. După întârzieri cauzate de volumul mare de muncă și problemele tehnice, procesul de recalculare a pensiilor este în sfârșit pe cale să fie finalizat.

În unele cazuri, pensionarii vor primi chiar trei pensii simultan, dar există și situații dramatice, în care seniorii nu au primit niciun ban de luni de zile.

Citește și: Deciziile de pensionare după nouă lege au început să fie emise! Motivul pentru care s-a întârziat emiterea acestora

Pensionarii vor primi la timp pensiile în luna decembrie

La 1 septembrie 2024, pensiile  au fost recalculate conform noii legislații, proces ce a adus creșteri semnificative pentru aproximativ 4 milioane de pensionari, cu o medie de 500 de lei

în plus la pensie. Cu toate acestea, volumul mare de muncă a copleșit casele de pensii, iar întârzierile au fost inevitabile. Dosarele depuse în lunile septembrie și octombrie nu au fost soluționate decât parțial, iar deciziile de recalculare restante nu au ajuns la timp la toți pensionarii.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Anunț pentru mamele din țară! Se dau 1.500 de lei de la stat. Ce familii vor beneficia de acești bani

În prezent, softul utilizat pentru recalcularea pensiilor a fost reparat, iar emiterea deciziilor restante a început. Potrivit Casei Naționale de Pensii, toate deciziile restante ar urma să fie tipărite și trimise până la finalul lunii decembrie.

Trei pensii în decembrie pentru unii pensionari

Conform România TV, un număr mare de pensionari vor primi în decembrie trei pensii: pensia veche aferentă lunii august, pensia recalculată pentru lunile septembrie și octombrie, pensia recalculată pentru luna decembrie.

Această situație este rezultatul întârzierilor cauzate de emiterea deciziilor de recalculare. În județe cu un număr mare de pensionari, impactul este considerabil, însă se estimează că, până la finalul lunii, toți pensionarii în această situație vor primi sumele restante.

Citește și: Cu cât va crește ajutorul de deces de la 1 ianuarie 2025. Pensiile, salariile și indemnizațiile vor fi majorate de anul viitor

Formula de calculare a pensiei

  • VPR (valoare punct de referință) X numărul de puncte.
  • VPR= 81 lei. De la 1 ianuarie, VPR se indexează cu 12% și va ajunge la 91 de lei.
  • Punctele: puncte contributivitate+ puncte stabilitate+ puncte perioade asimilate.
  • Punctele de necontributivitate: anii petrecuți în armată, șomaj sau facultate, creștere copil (0,25 puncte de fiecare an)

Puncte stabilitate la pensie

  • – 0,50 puncte/an, pentru anii din intervalul 26 – 30 de rămânere în muncă, inclusiv;
  • 0,75 puncte/an, pentru anii din intervalul 31 – 35, inclusiv;
  • 1 punct/an la peste 35 ani munciți.