Alexandru Rafila a anunțat că se vrea majorarea accesului la vaccinuri, în contextul în care vaccinurile HPV și cel antigripal sunt cele mai solicitate de oameni.
Cine sunt românii care vor primi vaccinuri gratuite
„Cred că am făcut un pas mare pentru pacienţii cu boli cronice. Nu se referă la programul de vaccinare pentru copii. Toţi cei care au boli cronice pot să beneficieze de un vaccin compensat.
Citește și: Europa este în criză de medicamente pentru infecții respiratorii! România se află printre țările afectate
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
„Tocmai ca să arătăm că suntem serioşi şi că nu suntem superficiali, am propus, înainte de adoptarea legii, introducerea unui amendament care să permită realizarea acestor norme într-un interval de timp rezonabil, adică 6 luni. Există un grup de lucru constituit la nivelul Ministerului Sănătăţii, responsabil pentru acest grup de lucru, domnul secretar de stat Baciu, a avut deja prima întâlnire. În luna aceasta stabilim lista actelor normative care trebuie elaborate şi o perioadă de timp cu un grafic de realizare a acestor acte normative, încât la sfârşitul celor 6 luni să avem posibilitatea să avem toate normele care trebuie să le aplicăm sau să le elaborăm în această perioadă.
Sigur că sunt alte lucruri care trebuie poate făcute ulterior, dar normele care trebuie realizate în aceste 6 luni vor fi realizate cu siguranţă, pentru că tocmai de asta am făcut o structură specială condusă de un secretar de stat, care să aibă responsabilitatea să găsească suportul tehnic pentru realizarea acestor norme”, a
Românii sunt sfătuiți să meargă mai des la medicul de familie
Alexandru Rafila a explicat că românii care au probleme de sănătate trebuie să se prezinte la medicul de familie pentru a spori prevenția.
„Ideea este că la control trebuie să mergi în primul rând la medicul de familie. Această idee că trebuie să duci la spital ca să faci un control nu este corectă”, a declarat Alexandru Rafila.