Iancu Sterp și Denisa Coțolan și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii religioase încărcate de emoție și simbolism. Data de 27 octombrie, aleasă pentru marele eveniment, a fost cu atât mai specială cu cât coincide cu aniversarea nunții surorii lui Iancu, Ileana, căsătorită în aceeași zi, în 2019. Întreaga zi a fost marcată de tradiții și momente speciale, la care nașii Ileana și Claudiu Voicu au avut un rol central.
Cine sunt Ileana și Claudiu Voicu, nașii aleși de Iancu și Denisa
Cei doi nași, buni prieteni ai mirilor, i-au însoțit pe Iancu și Denisa de la pregătirile de dimineață până la festivitățile de seară, fiind un sprijin esențial în această zi memorabilă.
Potrivit sursei menționate anterior, cei doi nași sunt un cuplu respectat în comuna Gura Râului din județul Sibiu. Claudiu păstrează o prezență mai discretă pe rețelele sociale, în timp ce Ileana împărtășește cu bucurie momente din viața lor și pasiunea sa pentru make-up.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Anul 2025 anunță primirea de noi vouchere! Care sunt persoanele care pot beneficia de ele
Relația dintre Iancu și Denisa datează din anii de liceu, când cei doi s-au cunoscut și au început o poveste de dragoste care, în ciuda unei perioade de despărțire, a rezistat în timp. Sentimentele puternice dintre cei doi i-au reunit, iar în noiembrie 2023, după o competiție de MMA, Iancu a cerut-o în căsătorie pe Denisa.
„Ne legăm viețile într-o promisiune care vine din suflet. În acest loc sfânt, fiecare cuvânt și fiecare privire ne întăresc credința în drumul nostru împreună. E începutul unei călătorii binecuvântate, cu inimi pline de recunoștință și speranță”, au spus cei doi miri în ziua nunții, potrivit Cancan.
Ce ținute și-au ales Iancu Sterp și Denisa Coțolan pentru nuntă
Pentru nuntă, Denisa Coțolan a ales un machiaj simplu, dar de efect și o manichiură albă, în formă de migdală, exact pe stilul ei.
Ceremonia religioasă s-a desfășurat într-un cadru de vis, la Biserica din Hațeg, unde au fost prezenți membrii familiei, dar și apropiații. De asemenea, la petrecerea de nuntă au luat parte în jur de 400 de invitați.