Cine sunt și cu ce se ocupă socrii lui Ianis Hagi. Din ce face avere Constantin Tănase

Autor: Bianca Vidoi

Liana și Constantin Tănase

Sursa: Instagram ianishagi

Ianis Hagi s-a cununat cu religios cu femeia ce i-a furat inima, Elena Tănase, iar aceștia sunt socrii faimosului fotbalist.

După câteva luni de la grandioasă cerere în căsătorie pe care Ianis Hagi a plănuit-o pentru Elena Tănase, cei doi și-au unit destinele la data de 14 iulie 2024. Ianis Hagi face parte dintr-o familie celebră, fiind fiul lui Gică Hagi, iar Elena Tănase nu este mai prejos, fiind fiica unuia dintre cei mai mari oameni de afaceri din Constanța. Iată cine sunt și cu ce se ocupă socrii lui Ianis Hagi.

Ianis Hagi și Elena Tănase s-au căsătorit religios

În anul 2023, Ianis Hagi a decis să o ceară în căsătorie pe iubita sa, Elena Tănase, într-un cadru de vis, la Paris. După ce aceasta a acceptat să își petreacă restul vieții cu Ianis, cei doi au început pregătirile pentru cununia civilă, ce a avut loc la data de 25 decembrie 2023. După luni de pregătiri, Ianis Hagi și Elena Tănase și-au unit destinele într-o cununie religioasă, ce a fost organizată la data de 14 iulie 2024, potrivit tvmania.ro.

Cununia religioasă a avut loc la Biserica Sfântul Visarion din Capitală, iar cei doi au avut parte de o frumoasă ceremonie în care să își promită în fața lui Dumnezeu iubire veșnică. Tot în aceeași zi a fost organizată și nunta, ce a avut loc la Palatul Ștribey, unde le-au fost alături sute de invitați. De la nunta lui Ianis Hagi nu au lipsit nume sonore din România, precum Simona Halep, Gică Popescu, Gigi Becali sau Mircea Geoană, dar și colegii alături de care Ianis a jucat în echipa națională.

Cu ce se ocupă socrii lui Ianis Hagi

Elena Tănase face parte dintr-o familie prosperă de la malul mării, mai exact din Constanța. Aceasta este fiica lui Constantin Tănase, ce este un nume sonor în acea zonă, fiind implicat în mai multe afaceri din varii domenii, precum construcțiile și agricultura. Constantin Tănase nu se ocupă singur de toate afacerile în care este implicat, fiind ajutat îndeaproape de soția sa, Liliana Tănase. 

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Nou beneficiu pentru pensionarele cu venit de până în 3.000 de lei. Ce gratuitate vor primi acestea

Citește și: Ce studii are soția lui Ianis Hagi, Elena Tănase. Detalii pe care puțini le știu despre ea

Principala afacere ce aduce bani în familia Tănase este TănasePalavoti Group SRL, afacere ce are sediul în Peștera, județul Constanța. Firma ce a fost înființată în anul 2016 este specializată în cultivarea cerealelor și a legumelor, iar doar în anul 2023, această firmă a produs o cifră de afaceri de peste 3 milioane de lei și un profit de peste 760.000 de lei. În cadrul acestei afaceri, Liana și Constantin sunt asociați și administratori, potrivit unica.ro.

În anul 2021, Liana și Constantin Tănase au pus bazele unei alte afaceri prospere, tot în Peștera, județul Constanța, mai exact Four Generations Cooperativă Agricolă. Această firmă se ocupă cu comerțul cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat. În anul 2023, afacerea a produs o cifră de afaceri de 28.000 de lei și un profit de 8.904 lei.

Deși afacerea înființată în anul 2016 le aduce cei mai mulți bani celor din familia Tănase, Liliana și Constantin au început să cocheteze cu afacerile din anul 2001, atunci când au pus bazele firmei Expres-Dim 2001 SRL, urmând ca în anul 2005 să deschisă afacerea Dimel Micro SRL, o firmă specializată în comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare.