Dacă unii șoferi au mașini mai vechi, se pare că vor fi nevoiți să plătească mai scump pentru roviniete. Măsura s-ar putea aplica de la 1 ianuarie 2026.
Cine sunt șoferii care vor fi nevoiți să plătească mai scump rovinieta
Ministerul Transporturilor a propus spre dezbatere publică un proiect de lege prin care rovinieta să se ofere în funcție de vechimea mașinii deținută de șofer.
Proiectul de lege ar urma să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026. În cazul în care va fi aprobat, șoferii cu mașini vechi vor suporta o lovitură dureroasă. Măsura ar urma să se aplice în funcție de categoria de vehicul, clasa de emisii poluante (EURO) și timpul de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, care cuprinse atât durata de parcurs, cât şi durata de staţionare.
Citește și: Cum poți afla online dacă ți-a expirat rovinieta
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
De asemenea, ar putea să fie schimbate și perioadele de valabilitate ale rovinietelor după cum urmează:
- o zi
- 10 zile
- 30 de zile
- 60 de zile
- 12 luni
De asemenea, Ministerului Transporturilor a mai declarat că prețul rutier stabilit în funcție de distanța parcursă pe rețeaua de drumuri de interes național va fi reprezentat de TollRo. CNAIR este cea care va percepe și va încasa TollRo.
Citește și: Cum poți să verifici valabilitatea rovinietei și poliței RCA. Ce riști dacă circuli fără acestea
TollRo va fi aplicat la toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe acesta, concepute şi construite pentru transportul de marfă cu masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone.
Șoferii care au consumat alcool sau droguri ar putea fi arestați
Șoferii care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor stupefiante ar putea fi arestați. Aceeași pedeapsă îi așteaptă și pe cei care conduc fără să aibă permis de șofer.
Propunerea legislativă a fost depusă în Parlament de către senatorul Robert Cazanciuc, gest la care a recurs în memoria fetei lui, în vârstă de doar patru anișori, care a murit din cauza unui bărbat fără carnet de șofer, chiar de Ziua Copilului.
„România ocupă, în anul 2021, pentru al cincilea an consecutiv, primul loc în Europa la numărul de morţi în accidente rutiere. 1.779 de decese în total. Una dintre cauze o reprezintă consumul de alcool sau de substanţe interzise, pe lângă neglijenţă sau calitatea infrastructurii rutiere”, a precizat Robert Cazanciuc, pe Facebook.