În perioada 1 ianuarie 2023- 31 martie 2025, prețurile la energie vor fi plafonate, iar pentru a beneficia de această măsură, anumiți români trebuie să depună declarații pe propria răspundere. Iată care sunt noile precizări făcute de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Cine trebuie să depună declarații pentru a beneficia de preț plafonat la energie în 2023
Klaus Iohannis a promulgat legea care stabilește ca prețul la energie electrică să fie plafonat în perioada 1 ianuarie 2023- 31 martie 2025, astfel că legea a fost publicată în Monitorul Oficial. Practic, de la 1 ianuarie 2023 se vor aplica noi plafoane de preț la energie, acestea fiind reamintite de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Mai mult, pentru a beneficia de prețurile plafonate, anumite categorii de persoane trebuie să depună declarație pe propria răspundere la furnizor.
- clienţii finali casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor
- clienții care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ
- familiile monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ
- clienţii finali casnici cu mai multe locuri de consum care vor să beneficieze de preţul plafonat pentru alt loc de consum decât cel de domiciliu/reşedinţă
Aceste persoane trebuie să depună declarații pe propria răspundere la furnizor pentru a beneficia de prețul plafonat la energie. În cazul persoanelor care se încadrează în alte categorii decât cele menționate mai sus, ANRE a precizat că beneficiază de preț plafonat în mod automat, fără să fie nevoie de alte formalități.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Prețuri energie electrică 2023. Cât vor plăti românii după plafonarea prețurilor?
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a explicat care sunt tarifele pe care le vor plăti românii pentru energie electrică în perioada 1 ianuarie 2023- 31 martie 2025.
Astfel, aproximativ 5 milioane de clienți casnici vor plăti un preț plafonat de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus. În această categorie intră următoarele persoane:
- clienți al căror consum lunar este cuprins între 0 și 100 kWh inclusiv
- clienți care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere; prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate
- clienți care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere, prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate
- familii monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere, prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate
Prețul final facturat va fi de maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru aproximativ 2,8 milioane de clienți casnici, în cazul în care vor avea un consum lunar cuprins între 100,01 și 255 kWh.
Pentru cei care au un consum de energie electrică cuprins între 255 și 300 kWh/lună, prețul va fi de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus.
Prețul final plafonat se aplică doar la locurile de consum de domiciliu/reşedinţă, ceea ce înseamnă că persoanele care au un singur loc de consum vor beneficia de prețul plafonat fără să mai depună documente suplimentare. În schimb, persoanele care au și adresă de reşedinţă, dar şi adresă de domiciliu vor beneficia de prețurile plafonate fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reşedinţă, însă doar în baza unei declaraţii pe propria răspundere care trebuie depusă la furnizorul de energie electrică și în care clientul trebuie să menționeze că nu beneficiază de preț plafonat pentru un alt loc de consum.
Cum arată declarațiile pentru a beneficia de preț plafonat la energie în 2023 și de unde pot fi descărcate?
Românii care trebuie să completeze aceste declarații pe propria răspundere pentru a beneficia de preț plafonat la energie electrică trebuie să știe că le pot descărca de pe https://www.anre.ro/.
Este vorba despre o cerere și o declarație pe propria răspundere, documente pe care doar anumite categorii de români trebuie să le completeze.