Cine va plăti noua taxă pentru mașinile poluante. Șoferii cu mașini vechi ar putea plăti până la 2.000 de lei

Author: Bianca Vidoi

Cine va plăti noua taxă pentru mașinile poluante

Sursa: Pexels.com

Toți șoferii din România vor fi nevoiți să plătească taxa pentru mașinile poluante, în funcție de gradul de poluare.

Industria auto a propus numeroase proiecte prin care să se reducă emisiile de poluanți din transporturi, iar autoritățile din România analizează variantele. Una dintre variante propune o taxă pentru mașinile poluante, în funcție de gradul de poluare, taxă care poate ajunge până la 2.000 de lei.

Cine va plăti noua taxă pentru mașinile poluante

Șoferii din România care conduc o mașină veche vor fi nevoiți să plătească o taxă de poluare, în funcție de gradul de poluare al autovehiculului. În prezent, taxa de poluare este de 100 de lei, însă suma ar putea să crească până la 2.000 de lei dacă mașinile sunt vechi. În cadrul proiectului inițiat de industria auto, mașinile mai vechi de 20 de ani ar trebui să plătească o taxă de poluare cuprinsă între 350 și 400 de euro, însă aceste valori nu au fost stabilite de autorități.

„Am văzut și din domeniul privat au venit câteva analize cu propuneri de modificare a sistemului de impozitare, de taxare a mijloacelor de transport pe plan local, adică la nivelul unităților administrativ teritoriale.

Discuția trebuie purtată, trebuie purtată cu Ministerul Transporturilor, cu autoritățile locale și asociațiile reprezentative ale UAT-urilor, Ministerul Finanțelor, astfel încât în 2025 să putem pune la punct un pachet legislativ nou, de decarbonizare, de reducere a poluării pe tot ce înseamnă mobilitate în România”, a spus Tanczos Barna, potrivit romaniatv.net.

Cine va plăti noua taxă pentru mașinile poluante
[Sursa: Pexels.com]

Nu vor fi taxate doar mașinile vechi, ci și mașinile mai puțin poluante, însă valoarea taxei de poluare va fi mult mai mică față de taxa de poluare pentru mașinile vechi. „Pot însemna impozite, taxe mai mici la anumite mijloace de transport care sunt mai puțin poluante și trebuie creat un echilibru astfel încât să fie motivant să circulăm cu mijloace de transport mai puțin poluante”,  a

adăugat Tanczos Barna.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: VIDEO Dorobanțu crede că Patricia se joacă cu el. Ce a înțeles, de fapt, tânăra din explicațiile lui cu privire la Alexandra și Manuela. „De asta mă uit în gol, ca să nu mă minți.”

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a specificat că taxa pentru mașinile poluante ar putea intra în vigoare cel mai devreme la data de 1 ianuarie 2026, însă în niciun caz pe parcursul anului 2025. 

Peste 3 milioane de mașini din România au o vechime de peste 20 de ani

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări a realizat un raport care arată că până la finalul anului 2024 au fost înmatriculate 10,8 milioane de vehicule. Dintre aceste 10,8 milioane de vehicule, aproximativ 8,5 milioane sunt autoturisme. Puțin peste 3 milioane de mașini înmatriculate în România au o vechime de peste 20 de ani, urmând ca circa 2,5 de mașini să aibă o vechime cuprinsă între 16 și 20 de ani.

Șoferii cu mașini vechi ar putea plăti până la 2.000 de lei
[Sursa: Pexels.com]

Peste 1,2 milioane de mașini din România au o vechime cuprinsă între 11 și 15 ani. La polul opus se află mașinile cu o vechime cuprinsă între 6 și 10, aproximativ 950.000 de mașini, în timp ce puțin peste 290.000 de mașini au o vechime cuprinsă între 0 și 2 ani. Deși pe parcursul anului 2024 au fost înmatriculate 10,8 milioane de vehicule, 266.598 de mașini înmatriculate sunt cu motoare hibride, în timp ce mașinile electrice sunt 49.594 în România, potrivit automarket.ro