Cine va prelua șefia celui mai temut clan din Iași, după moartea lui Costel Corduneanu: „Am văzut că unii vorbesc prostii și aberații”

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 22 apr 2024, 13:00

Cine va prelua șefia celui mai temut clan din Iași, după moartea lui Costel Corduneanu: „Am văzut că unii vorbesc prostii și aberații”

Sursa: Facebook

Adrian „Beleaua” Corduneanu a lămurit situația în jurul controverselor legate de înmormântarea și priveghiul lui Costel Corduneanu, liderul de seamă al clanului, dar și despre cine va prelua acum șefia.

După ceremonia fastuoasă de înmormântare și zvonurile privind starea sicriului în timpul priveghiului, Adrian Corduneanu, fratele răposatului, a clarificat aceste aspecte într-un live pe TikTok.

De ce a fost închis sicriul lui Costel Corduneanu

Costel Corduneanu, care a fost înmormântat într-un eveniment marcat de sute de participanți, a fost înconjurat de controverse, mai ales în legătură cu faptul că sicriul său a fost închis pe durata celor trei zile de priveghi și a fost deschis abia înainte de a fi coborât în groapă. 

Adrian "Beleaua" Corduneanu a clarificat că zvonurile despre un sicriu gol nu sunt adevărate și că decizia de a ține sicriul închis a fost o dorință exclusiv a familiei.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Imagini sfâșietoare cu văduva lui Costel Corduneanu. Femeia nu s-a putut dezlipi de sicriul soțului ei. Fostul luptător a fost condus pe ultimul drum de familie și cunoscuți

„Ați văzut și voi cât de importantă este sănătatea. Putem să avem una, alta, dar dacă nu avem sănătate degeaba. Vă mulțumesc la toți(...) Am văzut că unii vorbesc prostii și aberații (n.r.

cu privire la motivul pentru care sicriul a fost închis la priveghi)”, a spus Adrian „Beleaua” Corduneanu, într-un live pe TikTok.

Apropiații și-au dorit ca cei care l-au cunoscut pe Costel Corduneanu să își amintească de el ca un om deosebit, nu afectat de problemele de sănătate care l-au afectat în ultima perioadă.

Cine va prelua acum șefia clanului din Iași

În ceea ce privește șefia clanului, Adrian Corduneanu a subliniat că nu se pune problema ca el să preia conducerea. Familia dorește să păstreze vie amintirea lui Costel Corduneanu ca lider al clanului, chiar și după moartea sa. 

„Nu e vorba de niciun șef aici la noi, cine a rămas șef. Noi suntem o familie și atât. Nu este pe șefie. Costel era fratele mai mare și normal că era ca tatăl nostru.

Este și va fi. Ați văzut câtă lume l-a iubit și câtă lume îl iubește și a venit din respect pentru că Costel era talent și caracter. A vrut mereu să facă să fie bine, să împace lumea, oriunde se ducea, lăsa loc de bună ziua(...) Noi eram nouă frați și trei surori, a murit Costel, era cel mai mare, normal că el era un fel de lider, dar la modul familial”, a mai spus Adrian.