Cine sunt românii care vor primi cinci zile libere în plus. Acestea vor fi plătite și vor intra în vigoare odată cu adoptarea unui proiect săptămâna următoare.
Cine sunt românii care vor primi cinci zile libere în plus
Tații vor primi cinci zile libere în plus, ajungând la un total de zece, acesta fiind dublul perioadei care este prevăzută în prezent.
Decizia care urmează să fie luată va face ca România să se alinieze cerințelor la nivel european. Specialiții susțin că nu doar mamele trebuie să se implice în creșterea copiilor, ci și tații, iar timpul pe care aceștia îl petrec alături de copiii lor trebuie să fie suficient.
Cu toate acestea, Ordonanța de Urgență care prevede aceste schimbări este gata mult mai târziu decât data limită care fusese stabilită.
Zilele de concediu plătite ale taților urmează să fie acordate fie în apropierea datei de naștere a copilului, fie după ce acesta a fost născut. Mai mult decât atât, angajatorul care nu va ține cont de aceste decizii și care nu îi va acorda tatălui concediul va primi o amendă ce se poate încadra între 4.000 și 8.000 de lei.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
De asemenea, alte cinci zile de concediu vor fi adăugate pentru tații care fac cursuri de puericultură.
Așadar, aceștia vor putea ajunge la un total de 15 zile.Importanța tatălui în viața copiilor trebuie susținută
În luna martie a acestui an, Parlamentul European a publicat situația țărilor care acordă concediu taților. Spania poate oferi 16 săptămâni de concediu, Franța oferă patru, Bulgaria oferă două, în timp ce Germania nu oferă nicio zi liberă.
„Reuşeşte sau nu să creeze un echilibru psihologic.
Citeste si: Cum să crești productivitatea angajaților. Idei pentru o afacere prosperă
În cele zece zile de concediu, contractul de muncă al taților nu va fi încheiat, iar aceștia își vor lua salariul integral.
Mai mult decât atât, în cazul militarilor, permisia va fi prelungită de la șapte zile la zece zile lucrătoare.
Zile libere mai pot fi oferite și pentru:
- Convenții de muncă individuale,
- Contracte din actovotatea sportivă,
- Contract de mandate,
- Contract de management.