Circulația metroului din București, îngreunată începând cu data de 11 iulie. Motivul pentru care trenurile ar putea circula la intervale mai mari

Author: Amalia Georgescu
Actualizat: 11 iul 2022, 09:55

În perioada următoare ar putea să apară întârzieri la metrou 

Sursa: unsplash

Persoanele care călătoresc cu metroul ar putea fi nevoite să aștepte mai mult în stații începând cu data de 11 iulie 2022. Care este motivul pentru care circulația metrourilor ar putea fi îngreunată?

În stațiile de metrou din București, trenurile ar putea circula la un interval de timp mai mare începând cu data de 11 iulie 2022. Acest lucru înseamnă automat că cei care circulă cu metroul ar putea să aștepte trenurile mai mult, lucru care va duce la apariția aglomerației.

Motivul pentru care metrourile ar putea circula mai greu în perioada următoare 

Compania care realizează mentenanța trenurilor a anunțat că va renunța la unele servicii și asta din cauza datoriilor pe care Metrorex le-a acumulat în ultima perioadă. Ar fi vorba despre o datorie de peste 170 de milioane de lei, ceea ce ar însemna echivalentul unui an de servicii prestate. Compania care se ocupă de mentenanța trenurilor a precizat că începând cu data de 11 iulie 2022 nu va mai interveni preventiv la jumătate din trenuri, iar dacă vor apărea probleme tehnice nu se va mai ocupa de rezolvarea acestora și nici nu va mai curăța trenurile.

Acest lucru ar însemna că mentenanța se va face doar pentru 39 de trenuri în perioada următoare, din 82 câte există la momentul actual, potrivit digi24.ro. 

Având în vedere că nu va mai fi asigurată mentenanța trenurilor în perioada următoare, acestea nu vor mai putea fi puse în circulație, lucru care va aduce automat la întârzieri. Practic, pe traseu se vor afla mai puține trenuri, ceea ce înseamnă că vor circula la un interval mai mare de timp, ducând la apariția aglomerației în stații.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Metrorex a acumulat datorii de 170 de milioane de lei către firma care asigură mentenanța trenurilor
[Sursa: unsplash]

Citeste si: Cresc prețurile biletelor de tren de la 1 iulie 2022. Care sunt noile tarife și cum vor putea cumpăra călătorii biletele începând cu luna iulie

Salariile angajaților Metrorex, cu 7,5% mai mari de la 1 august

Metrorex a anunțat că își va plăti datoriile către compania care se ocupă de mentenanța trenurilor în perioada următoare, mai exact la rectificarea bugetară. Până atunci, compania a decis să majoreze salariile angajaților cu 7,5%, măsură care va intra în vigoare începând cu data de 1 august 2022. Această creștere salarială a fost menționată în noul contract colectiv de muncă, document negociat cu sindicaliștii Metrorex și aprobat în cele din urmă.

Angajații Metrorex nu doar că vor primi salarii mai mari cu 7,5% de la 1 august 2022, ci și tichetele de masă vor avea o valoare mai mare. În urma negocierilor cu sindicaliștii s-a decis ca acestea să fie majorate de la 15 la 20 de lei începând din august. 

Citeste si: Cât de sigur este metroul din București în cazul unui atac nuclear. Unde trebuie să se ascundă locuitorii Capitalei de o posibilă bombă nucleară

 

Taguri: