Clipe emoționante pentru Iancu Sterp în ringul de luptă: „A câștigat cel mai important lucru pentru el”. Întreg momentul s-a terminat cu o cerere în căsătorie

Author: Diana Ghita
Actualizat: 02 nov 2023, 10:38

Iancu Sterp și-a cerut iubita în căsătorie

Sursa: Instagram

Miercuri, 1 noiembrie, Iancu Sterp a luptat cu George Zănoagă în Gala RXF România, unde toată familia lui a venit să-l susțină.

Printre susținătorii lui Iancu Sterp s-a aflat și iubita lui, Denisa Coțolan, alături de care bărbatul are parte de o frumoasă poveste de dragoste.

Ce a făcut Iancu Sterp la finalul luptei

La finalul luptei cu oponentul său, deși a pierdut, Iancu tot a avut parte de cel mai special moment din viața lui. Acesta a cerut-o în căsătorie pe frumoasa lui iubită, Denisa Coțolan.

Cei doi se cunosc de mulți ani, încă din perioada liceului. De atunci, Iancu Sterp este îndrăgostit până peste cap de aleasa inimii lui.

După mai mulți ani în care au trecut prin diverse experiențe împreună, fratele lui Culiță Sterp a decis că este momentul să treacă la nivelul următor și să facă pasul cel mare.

Întreg momentul emoționant a fost filmat chiar de către fratele lui mai mare, Culiță.

În imagini se poate observa faptul că Denisa a fost total surprinsă de cererea în căsătorie, întrucât nu se aștepta ca iubitul ei să-i ceară mâna exact în acel moment.

Iancu Sterp și Denisa Coțolan
[Sursa: Instagram]

Citește și: Culiță și Iancu Sterp, dezvăluiri de senzație la sală: ”Eu merg la sală să dau burta jos, să mă placă gagicile” Ce spune artistul despre o posibilă luptă în cușcă?

Cum a decurs cererea în căsătorie

Totul a fost planificat în mare secret de către Iancu Sterp, care i-a cumpărat un frumos inel de logodnă, dar și un imens buchet de trandafiri roșii. De asemenea, acesta i-a făcut o frumoasă declarație de dragoste, în timp ce, pe fundal, rula un cântec deosebit.

„Am un câștig mult mai mare, și anume femeia vieții mele, Denisa, cu care vreau să împart toată viața de acum încolo.

Vrei să fii soția mea?”, a fost cererea lui Iancu Sterp.

Nu doar iubitul ei a fost cel care i-a dăruit flori, ci și viitoarea ei soacră, mama Geta, i-a adus un buchet de trandafiri, prin acest gest arătându-i cât de mult ține la ea. Mama Geta a fost foarte fericită pentru tinerii îndrăgostiți, îmbrățișându-i și urându-le numai lucruri bune.

Filmarea a fost postată imediat pe Instagram de către Culiță Sterp, care s-a bucurat cu adevărat de reușita fratelui său mai mic. În ciuda faptului că a pierdut lupta în ring, acesta a câștigat ceva mult mai valoros.

„A pierdut o luptă, dar nu și “războiul”. În schimb a câștigat cel mai important lucru pentru el: viitoarea lui familie!”, a scris Culiță în descrierea videoclipului.

După ce Denisa a spus „ Da, din toată inima”, cei doi îndrăgostiți s-au retras din lumina reflectoarelor, dorind să împartă cu cei apropiați unicul eveniment.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

„Nu mai stau, vreau să mă bucur de momentul ăsta, vă iubesc și vă pup.”, a spus Iancu, în finalul filmulețului.

 

 

 

 

 

Vezi această postare pe Instagram

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O postare distribuită de Culiță Sterp (@culita.sterp)

Citește și: Culiță și Iancu Sterp, întâmplare de neuitat: „Iancu i-a prins pe hoții care m-au furat!”. Ce li s-a întâmplat celor doi frați