CNSU a actualizat lista țărilor din zona roșie. Carantină pentru persoanele care revin în România din aceste zone

Autor: Madalina Maftei
Actualizat: 09 oct 2022, 00:00

CNSU a actualizat lista țărilor din zina roșie. Carantină pentru persoanele care revin în România din aceste țări

Sursa: PixaBay

A fost actualizată lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență și din care dacă vii în România intri în carantină.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista țărilor cu risc ridicat. Astfel, românii care se întorc în țară din țări precum Marea Britanie, Grecia, Spania, Belgia, Franţa, SUA, Australia, Italia, Olanda, Suedia, dar şi Maldive vor intra în carantină dacă nu sunt vaccinați sau dacă nu au trecut prin boală.

Noi reguli de intrare în țară. Tot ce trebuie să știe românii care se întorc din străinătate

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat, vineri, la finalul unei ședințe CNSU, că începând de sâmbătă vor fi reduse perioadele de carantină.

”Dacă vii dintr-o ţară roşie şi eşti vaccinat sau trecut prin boală, nu eşti carantinat. Dacă vii din ţara roşie, nu eşti vaccinat, nu eşti trecut prin boală, carantina este 10 zile. Astea sunt regulile care se aplică şi care vor fi aplicate mai departe”, a

transmis şeful DSU.

Așadar, Hotărârea CNSU numărul 2 prevede că: ”se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din țările/teritoriile de risc epidemiologic precum și pentru contacții direcți ai persoanelor confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, cu o durată de:
a) 10 zile pentru persoanele nevaccinate sau care nu se află în perioada cuprinsă între a 11-a și a 180-a zi de la data confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;

b) 5 zile pentru persoanele vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, precum și pentru persoanele care au fost confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în perioada cuprinsă între a 11-a și a 180-a zi anterioare datei intrării în țară sau contactului cu persoana infectată”.

Citeste si: Amenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care poartă mască textilă. Lucian Bode: ”E ca și cum n-ar avea una”

 Excepții de la măsura carantinei

Exceptați de la măsura carantinei sunt cei care sosesc pe teritoriul României din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederanția Elvețiană. Iată ce prevede noua hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență:

”a) persoanele care vin din state încadrate în zona verde sau galbenă și prezintă dovada vaccinării, dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la data confirmării până la data intrării în țară ori

dovada testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

b) persoanele care sosesc din state încadrate în zona roșie și prezintă dovada vaccinării, dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la data confirmării până la data intrării în țară;

c) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;

d) copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, indiferent de încadrarea țării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

e) persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona roșie și rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;

f) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;
g) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria sau Bulgaria, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

h) elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare;

i) membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați ori care nu au fost confirmați pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona roșie pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul național, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARSCoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și participă doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate;

j) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă;

k) persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;
l) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, nevaccinați ori care nu au fost confirmați pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona roșie și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

m) elevii/studenții, cetățeni români sau cetățeni cu domiciliul sau reședința în afara României care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care
călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și prezintă documente doveditoare;

n) piloții de aeronave și personalul navigant al acestora, precum și mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;

o) conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, dacă fac dovada vaccinării cu schemă completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea acesteia ori dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;

p) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară cât și de la bordul navelor și elicopterelor de transport persoane sau de suport evacuare medicală precum și de la bordul celor care operează în zona economică exclusiva a României, care arborează pavilion român sau pavilion străin, dar aflat în managementul unui operator roman, într-un port românesc, cu condiția asigurări a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19;

q) personalul navigant maritim român care se repatriază prin orice mijloc de transport și cel care efectuează schimbul de echipaj la bordurile navelor aflate în porturile românești, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, la intrarea în țară, precum și la îmbarcarea/debarcarea de pe navă;

r) personalul tehnic care lucrează pe platformele fixe și mobile de extracție petrol și gaze in zona exclusiva economică a României.”

Pentru mai multe informații puteți consulta HOTĂRÂREA numărul 2 CNSU AICI.

Citeste si: Reguli noi pentru români în starea de alertă. Unde mai pot intra persoanele nevaccinate de azi. Cum se va intra la mall, în supermarketuri şi la restaurante. Noul orar de funcţionare