Temperaturile extrem de ridicate din ultima perioadă aduc cu ele și ploi semnificative, care vor afecta mai mult de jumătate din țară.
Cod galben de ploi, vijelii și grindină. Județele vizate
Conform prognozei transmisă de ANM, în intervalul orar 12:00 – 23:00, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul şi centrul Moldovei şi cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, care se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului, cu rafale în general de 55 – 70 km/h, vijelii, căderi de grindină şi descărcări electrice.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp şi, izolat, de peste 30 – 40 l/mp, transmite Agerpres.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Meteorologii precizează că fenomene similare se vor semnala pe arii restrânse şi în celelalte regiuni ale ţării.
Cod galben și portocaliu de caniculă
Ploi, caniculă, iar ploi și iar caniculă. Cam așa se prezintă luna iunie, care a adus până acum temperaturi neobișnuit de ridicate pentru această perioadă.
Citește și: Cum ne protejăm de valul de căldură al lunii iunie?
Meteorologii au emis un Cod galben de caniculă în perioada 10-11 iunie 2024, cu temperaturi de până la 37 de grade Celsius.
Codul Galben afectează cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea continentală, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și sudul Banatului. În aceste zone, maximele vor oscila între 30 și 34 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge valori în jurul a 80 de unități, ceea ce semnalează un nivel ridicat de stres termic pentru oameni și animale.
Codul Portocaliu este valabil pentru zona de câmpie și podiș a Munteniei și local în Oltenia. Aici, temperaturile vor fi deosebit de ridicate pentru această perioadă a anului, cu maxime cuprinse între 35 și 37 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, iar ITU va depăși pragul critic de 80 de unități.