Viitura care se va mentine pe tot parcursul zilei, iar 14 comune din judetul Teleorman sunt sub avertizare de cod rosu de inundatii. Viitura s-a format pe raul Vedea in cursul noptii si, in prezent, se propaga in aval de Alexandria, informeaza Mediafax.
In cursul noptii, Administratia Bazinala de Apa Arges-Vedea, a instituit cod rosu local pe raul Vedea aval confluenta cu raul Teleorman, in judetul Teleorman, pentru urmatoarele comune: Storobaneasa, Smardioasa, Cervenia, Frumoasa, Contesti, Bragadiru, Bujoru si Nasturelu.
Totodata, se mentine cod rosu pe Raul Cainelui sectorul amonte SH Vartoapele- confluenta cu raul Vedea, judetul Teleorman, pentru urmatoarele comune: Silistea Gumesti, Ciolanesti, Necsesti, Vartoape, Calinesti si Mavrodin.
ANAR recomanda ca populatia din aceste zone sa tina cont cu strictete de masurile impuse de comitetul local si inspectoratul judetean pentru situatii de urgenta si sa evite plimbarea pe malul apelor sau prin ape, precum si orice alte activitati care se desfasoara in proximitatea apelor.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Echipele Apelor Romane actioneaza cu utilaje si oameni, acordand suport autoritatilor locale si inspectoratului judetean pentru situatii de urgenta (ISJU). In cursul noptii, s-au intarit liniile de aparare cu saci si s-au suprainaltat digurile cu saci de nisip, cu pana la 30 cm, in vederea protejarii localitatilor.
Conducerea ANAR se afla pe teren la aceasta ora, pentru supervizarea situatiei de la fata locului si luarea unor alte masuri suplimentare de aparare a populatiei si a bunurilor.
Intrucat situatia in zona este foarte dificila, ea necesita interventia fortelor armate (ISJU, Jandarmerie), in vederea consolidarii liniilor de aparare construite, astfel incat populatia sa fie protejata.