De astăzi cotele de impozitare pentru câștigurile din jocurile de noroc vor fi altele. Totodată, se vor scumpi țigările, fiindcă de azi crește acciza.
Vă prezentăm mai jos principalele modificări ale Codului Fiscal, aplicabile încă de astăzi.
Codul fiscal se schimbă de astăzi: Care sunt principalele modificări!
1. Noi cote de impozitare pentru câștigurile din jocurile de noroc:
- retragerile de până la 10.000 de lei inclusiv- se vor impozita cu 3%
- retragerile peste 10.000 de lei și până la 66.750 lei inclusiv: 300 de lei+ 20% pentru ceea ce depășește suma de 10.000
- retragerile de peste 66.750 lei: 11.650 lei+ 40% pentru ceea ce depășește suma de 66.750.
2. Limitarea aplicării facilităților fiscale în construcții, sectorul agricol și alimentar- De la 1 august 2022 scutirile de impozit pentru salariații din construcții, sectorul agricol și alimentar se limitează la suma de 10.000
3. Cresc accizele- De la 1 august 2022 se aplică o cotă de 13% asupra prețului de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 august 2022- 31 martie 2023 inclusiv. Pachetul de țigări crește cu 60 de bani, la fel și litrul de alcool.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
4. Supraimpozitarea contractelor part time - Începând de la 1 august 2022, calculul contribuţiilor la contractele part time se va face la nivelul unui salariu minim brut. Taxele nu se vor mai calcula la venitul efectiv din salarii, ci la un salariu minim brut de 2.550 lei, în situaţia în care venitul brut din salarii este mai mic decât acest salariu minim, explică antena3.ro. Prevederea a mai existat în trecut în Codul fiscal, dar s-a renunțat după aceea la ea.
Citeste si: Băutura cea mai consumată de români se scumpește de la 1 august- Cât va costa
Schimbări și de la 1 ianuarie 2023
Vor urma schimbări și de la 1 ianuarie 2023, care se adaugă celor care devin aplicabile de la 1 august 2022.
Printre acestea se numără creșterea impozitului pe clădiri, schimbarea legislației privind veniturile din activități independente, chirii, schimbarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.
Vor fi și multe alte schimbări.