Comisia Juridică a votat pentru ridicarea imunității lui Adrian Chesnoiu. Acesta susține că, în timpul mandatului, a făcut lucruri „care stagnau”

Author: Andreea Buinoschi
Actualizat: 28 iun 2022, 10:56

Comisia Juridică a votat pentru ridicarea imunității lui Adrian Chesnoiu

Sursa: Facebook: Adrian Ionut Chesnoiu

Luni, 27 iunie, Comisia Juridică a Camerei Deputaților a decis ca imunitatea lui Adrian Chesnoiu să fie ridicată. Acesta și-a dat demisia joi, 23 iunie, din funcția de ministru al Agriculturii.

Tot în aceeași zi, procurorul general a transmis referatul DNA cu privire la urmărirea penală a lui Adrian Chesnoiu la Camera Deputaților.

„Sesizarea are în vedere cercetările pentru săvârşirea, în exercitarea funcţiei de ministru, a infracţiunilor de instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite şi de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”, se arată în referatul DNA.

Mai mult decât atât, Adrian Chesnoiu le-a cerut deputaților să voteze în favoarea ridicării imunității sale parlamentare și, de asemenea, s-a și autosuspendat din PSD.

Adrian Chesnoiu susține că este nevinovat

„NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă!

În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii: Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune!

Comisia Juridică a votat pentru ridicarea imunității lui Adrian Chesnoiu
[Sursa: Facebook: Adrian Ionut Chesnoiu]

Mă retrag din funcția de ministru- nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale. De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat!

Citeste si: Nicușor Dan a fost dat în judecată de Toni Greblă, prefectul Bucureștiului. Care este motivul invocat

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut! Doamne ajută!”, a postat acesta pe contul său de Facebook, în urmă cu aproximativ o săptămână.

Adrian Chesnoiu susține că reușitele sale ca ministru sunt remarcabile

După ce luni, 27 iunie, Comisia Juridică a Camerei Deputaților și-a exprimat votul, Adrian Chesnoiu a adresat un nou mesaj, spunând că, în timpul în care a fost ministru al Agriculturii, a încercat să facă schimbări în această industrie.

„Eu am preluat postul de ministru cu mare responsabilitate și am dorit să fac un bine fermierilor. Cred că, în mandatul de 6 luni de zile, am reușit să fac lucruri care stagnau de foarte multă vreme”, a mai spus acesta, conform romaniatv.net.

„Îl felicit pentru acest gest şi această abordare corectă. Cu toţii suntem vremelnici în anumite funcţii şi trecători pe aceast pământ. Adrian era un foarte bun specialist recunoscut de toată lumea la Bruxelles, cât şi de către fermieri, de agricultori.

Citeste si: Amendă de 60.000 de euro pentru risipa alimentară. Cine a luat această decizie?

E un moment delicat pentru Adrian, dar cu abordarea pe care a avut-o şi sper ca lucrurile să se grăbească, să nu treneze acest dosar mai mult decât trebuie în anumite zone şi să fie trimis cât mai repede în judecată şi îşi va dovedi nevinovăţia.

Categoric vom vota pentru ridicarea imunităţii. E o decizie luată, mai ales că Adrian Chesnoiu ne-a rugat să facem acest lucru indiferent de poziţia Comisiei Juridice”, a spus și Marcel Ciolacu, înainte de pronunțarea deciziei ridicării imunității lui Adrian Chesnoiu, potrivit romaniatv.net.

 

Taguri: