Comitetul pentru Situații de Urgență decide luni dacă se redeschid școlile în București

Author: Diana Tilă
Comitetul pentru Situații de Urgență decide luni dacă se redeschid școlile în București

Luni, 2 noiembrie, Comitetul pentru Situații de Urgență se va reuni în ședință pentru a decide dacă școlile din Capitală rămân închise și pentru următoarele 14 zile.  

Comitetul pentru Situații de Urgență va stabili luni, 2 noiembrie, modul de funcționare al tuturor unităților de învătământ care se află în prezent sub scenariul roșu.

În urma discuțiilor avute cu reprezentanții DSPMB, la data de 30 octombrie 2020, rata de incidență cumulată calculată la 14 zile a îmbolnăvirilor cu SARS CoV-2 NU a scăzut sub valoarea de 3 la 1000 de locuitori, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB). 

”Având in vedere situația epidemiologică actuală, ISMB a propus Instituției Prefectului Municipiului București convocarea Comitetului pentru Situații de Urgență, luni 02 noiembrie 2020.

Citeste si: Nicușor Dan, vești proaste: "Suntem pe marginea prăpastiei" Ce decizie importantă a luat primarul Capitalei?

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?

În temeiul Ordinului comun MEC-MS nr. 5487/1494/31.08.2020 si în funcție de recomandările DSPMB, Comitetul pentru Situații de Urgență va hotărî scenariul de funcționare al unităților de învățământ pentru următoarele 14 zile”, se arată în comunicat.

Comitetul pentru Situații de Urgență va stabili luni, 2 noiembrie, modul de funcționare al tuturor unităților de învătământ care se află în prezent sub scenariul roșu.

Capitala are rata de infectare de 3,78 la mia de locuitori

  România înregistrează cel mai mare număr de infectări zilnice de la începutul pandemiei- 6546, potrivit bilanțului din ultimele 24 de ore. Alte 4 județe intră în scenariul roșu după ce au depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori- Arad, Sibiu, Mureș și Bihor.

Capitala înregistrează din nou cel mai mare număr de îmbolnăviri (900), cu o rată de infectare de 3,78 la mia de locuitori, în timp ce județul Timiș (406) depășește pragul de 400 de infectări. Alte două județe depășesc pragul de 300: Iași (334) și Dolj (311)