Autoritățile austriece au arestat miercuri un suspect de 19 ani care plănuia atacuri teroriste în regiunea Vienei, vizând în special concertele cântăreței americane Taylor Swift, programate pentru acest weekend, conform agenției AFP.
Atentat terorist la concertele lui Taylor Swift
Cetățeanul austriac, care „a jurat credință” grupării jihadiste Statul Islamic (ISIS), a fost capturat într-o operațiune desfășurată la o oră distanță de capitală.
Directorul general al securității publice, Franz Ruf, a confirmat că suspectul pregătea atentate specifice la concertele lui Taylor Swift din Viena. În urma investigației, autoritățile au confiscat substanțe chimice de la domiciliul tânărului. Ca urmare a acestei amenințări teroriste, organizatorii au decis să anuleze cele trei concerte programate la stadionul Ernst Happel din Viena, pentru a asigura siguranța tuturor participanților.
Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat într-o postare pe rețeaua socială X că anularea concertelor reprezintă o mare dezamăgire pentru fanii din Austria, dar măsura a fost necesară pentru a preveni o tragedie.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Biletele vor fi rambursate în următoarele 10 zile lucrătoare
Organizatorul evenimentului, Barracuda Music, a anunțat pe Instagram că, având în vedere confirmarea atacului planificat din partea oficialilor guvernamentali, nu a avut de ales decât să anuleze spectacolele.
Toate biletele vor fi rambursate automat în următoarele 10 zile lucrătoare.„Odată cu confirmarea din partea oficialilor guvernamentali a unui atac terorist planificat la stadionul Ernst Happel, nu avem de ales decât să anulăm cele trei spectacole programate, pentru siguranţa tuturor”, se arată în postarea celor de la Barracuda Music.
Fanii lui Taylor Swift, care și-au achiziționat bilete pentru concertele din Viena, au reacționat cu tristețe și frustrare la vestea anulării.
Amintind de atacul terorist din 2017 la un concert al Arianei Grande din Manchester, Anglia, care a ucis 22 de persoane și a rănit peste 100, amenințarea planificată la Viena aduce în prim-plan vulnerabilitatea evenimentelor publice mari în fața terorismului.
Atunci, Salman Abedi, un atentator sinucigaș, a detonat o bombă într-un rucsac la finalul concertului, în timp ce mii de fani părăseau arena.