Săptămâna a început cu vești importante pentru concurenții din Casa Iubirii, Andreea Mantea i-a anunțat că este momentul să voteze noii lideri ai casei, cei care vor deține supremația în Casa Iubirii în această săptămână. Astfel, fetele au decis cine este concurentul care va conduce casa băieților în această săptămână, iar băieții, la rândul lor, au decis cine este concurenta care va conduce casa fetelor.
Cine sunt liderii care vor deține supremația în Casa Iubirii în această săptămână
Fetele au fost primele care au decis cine va fi liderul săptămânii în casa băieților. Concurentul care a primit cele mai multe voturi și va deține supremația în următoarele zile în casă va fi Radu.
”Vă mulțumesc mult de tot fetelor. Ceea ce vreau să spun este că nu vreau să vă dezamăgesc și o să fiți mândre de mine, de decizia luată și o să dau tot din mine ca să fie bine în casa băieților.
Radu și Kinga au avut o conexiune din prima, iar relația lor pare că evoluează pe zi ce trece. Concurentul a invitat-o pe blondină la cină, iar aceasta a acceptat fără să stea pe gânduri, semn că sentimentele sunt reciproce.
Citeste si: Ce zodii sunt concurenții din Casa iubirii. Balanța și Gemenii au șanse mari să se căsătorească în acest an
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
În cazul celei care va fi liderul săptămânii în casa fetelor, lucrurile nu au stat la fel de ușor, ca în cazul băieților. Corina și Iolanda au fost la egalitate, fiind cele mai votate fete din Casa Iubirii. Andreea Mantea i-a rugat pe băieți să voteze din nou, pentru a decide care dintre cele două concurente va conduce casa fetelor în această săptămână.
În final, votul băieților a mers către Corina, care va deține supremația în casa fetelor în următoarele zile.
Citeste si: Cum arată tunelul misterios care înconjoară Casa Iubirii! Motivul pentru care este întuneric beznă înăuntru