Între Constantin Enceanu și Petrică Mîțu Stoian s-a legat una dintre cele mai puternice și speciale prietenii din showbiz-ul românesc, cei doi fiind ca frații. Aceștia sunt niște renumiți artiști, cu niște nume răsunătoare în muzica populară românească.
Cum a evoluat relația dintre Constantin Enceanu și Petrică Mîțu Stoian
Din păcate, pe 6 noiembrie 2021 Petrică Mîțu Stoian a încetat din viață, din cauza unui tratament post Covid, făcut în camera hiperbară.
În cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Constantin Enceanu a fost întrebat cât de mult l-a iubit pe prietenul său, Petrică Mîțu Stoian.
Invitatul a spus că prietenia lor a fost una exemplară, întrucât cei doi și-au fost alături atât la bine, cât și la greu. Ba mai mult, aceștia au fost legați prin niște fire invizibile, simțind că se completează pe toate capitolele.
Citește și: Glumele lui Petrică Mîțu Stoian au consolidat prietenia dintre regretatul artist și Constantin Enceanu
„Relația mea cu Petre a fost una dintre cele mai frumoase relații de prietenie și de bun exemplu pentru foarte mulți din showbiz, și nu numai din showbiz, din viața asta de zi cu zi.
Nu știu de ce, dar de când ne-am cunoscut și, mai ales, de când am devenit colegi, am simțit o apropiere, ca oameni, extraordinar de puternică între noi. Ne citeam gândurile din priviri, foarte ușor ne completam, exista acea chimie.”, a fost răspunsul lui Constantin Enceanu, la întrebarea 19.
Pe lângă faptul că au împărțit scena, Constantin și Enceanu și Petrică Mîțu Stoian au trecut, împreună, și prin diverse momente din viețile lor.
„Petre, prin felul lui de a fi, prin șarmul lui, a reușit ca relația noastră să se apropie, a realizat că în mine are un prieten de încredere, pentru că de foarte multe ori ne sfătuiam, lucrul ăsta ne-a făcut să ne apropiem foarte mult.”, a adăugat Constantin Enceanu.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie
Citește și: Denise Rifai a recunoscut! Ce gafe a făcut în cadrul celor mai importante emisiuni TV: „Am simțit că leșin”
Cum a reacționat Constantin Enceanu când a aflat de moartea lui Petrică Mîțu Stoian
În memoria prietenului său, Constantin Enceanu a scris o piesă cu o puternică încărcătură emoțională, pe care a interpretat-o la Spectacolul Omagial de la Craiova. Cântecul se numește „Petre al nostru nu mai cântă”.
„Ce-am pus în versurile cântecului ăluia e ce-am simțit pentru el. Drept dovadă, impactul a fost extraordinar de mare. În numai câteva săptămâni de zile a avut aproape 3 milioane de vizualizări, ce nu era de mâna oricărui cântec și, mai ales, un cântec trist. Lucrul ăsta spune multe.”, a spus invitatul despre cântecul scris pentru Petrică Mîțu Stoian.
Ulterior, a urmat întrebarea cu numărul 20, Denise Rifai întrebându-l pe Constantin Enceanu dacă s-a împăcat cu moartea prietenului său.
Invitatul a răspuns, în lacrimi: „ Nu m-am împăcat cu moartea lui, n-o să mă împac niciodată. A fost prea dură moartea lui Petre. A fost prea dură, în primul rând, cu el și apoi cu mine, pentru că mi-a luat unul dintre cei mai buni prieteni ai mei”.
De asemenea, acesta a vorbit despre clipa în care a primit vestea morții lui Petrică Mîțu Stoian. Din acel moment a simțit multă vreme un gol în suflet, neputându-și explica de ce Dumnezeu a luat un suflet atât de bun de pe Pământ.
„În momentul când am aflat vestea asta cumplită am oprit mașina și am avut un moment în care l-am urât pe Dumnezeu. Am spus că nu se poate să faci o astfel de nedreptate. S-a rupt ceva din mine și am zis: «Doamne, nu poți să fi atât de rău. De ce?!».(...) Am început să urlu.”, a povestit Constantin Enceanu.