Noi detalii în cazul fetiței care a fost ucisă pe o trecere de pietoni din Capitală. Astăzi, 27 ianuarie, va avea loc expertiza mașinii de poliție în care se afla Constantin Popescu în momentul în care a produs accidentul. La această investigație vor participa și părinții celor două fete care au fost spulberate pe trecerea de pietoni.
Ce vor să afle părinții Raisei în urma expertizei mașinii de poliție
La expertiză vor participa polițistul vinovat de moartea copilei de 12 ani, dar și avocatul celor două familii ale fetelor, respectiv familia Raisei, fetița decedată, dar și familia minorei care a fost grav rănită în urma accidentului.
În urma investigației se vor afla mai multe amănunte despre accident, astfel că familia Raisei dorește să afle câteva răspunsuri la întrebările pe care le au încă de când a avut loc tragedia.
Mai exact, familia fetiței decedate dorește să afle care a fost viteza cu care polițistul a circulat în momentul în care a lovit cele două minore. De asemenea, vor să știe dacă mașina avea sau nu girofarul aprins, asta pentru că imediat după accident, un martor a declarat că, de fapt, autoturismul nu avea în funcțiune semnalele acustice și vizuale.
Totodată, Constantin Popescu, agenul de poliție de la Secția 5, va răspunde mai multor întrebări, mai ales că încă nu este cunoscut motivul pentru care nu le-a văzut pe cele două copile pe trecerea de pietoni.
Constantin Popescu le-a trimis o scrisoare părinților Raisei
Agentul de poliție le-a trimis, recent, o scrisoare părinților fetiței care a murit spulberată de pe trecerea de pietoni, prin care le cere iertare și se oferă să-i ajute cu bani pentru înmormântare.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
”Nici nu știu cum să încep, durerea pe care v-am pricinut-o îmi este de neimaginat și știu că orice aș spune în aceste momente în fața dumneavoastră nu mai are importanță, dar vreau să-mi cer iertare, știu că nu o voi primi dar... Îmi exprim regretul profund față de familia dumneavoastră nevoită să treacă prin acest tragic eveniment. Nu pot să mai fac nimic, dar aș da orice să pot să întorc timpul, orice! Pot doar ca în aceste momente să mă rog la Dumnezeu să aibă grijă de sufletul fetiței dumneavoastră, sunt convins că o va face și mă rog în același timp să vă dea Dumnezeu putere în aceste momente grele pe care eu vi le-am cauzat. Știu că nu am cum să vă cer să mă iertați, nici nu mă aștept la asta acum, doar atât sper, ca în viitor să nu mă mai percepeți ca pe un animal, ci ca pe un om care v-a greșit enorm și care va trăi toată viața cu această grea apăsare. Am greșit, am greșit și nu știu ce pot sa mai fac. Îmi trec multe gânduri și, oricât aș scrie, tot aici revin, regret enorm cele întâmplate și aș da orice să pot să mă întorc și să îndrept ce am făcut. Mă opresc aici, pentru că indiferent de cât și ce aș mai spune nu va îndrepta ce am făcut. Aș dori, dacă se poate, să vă trimit un ajutor pentru înmormântare. Orice pot să fac, o voi face! Sincere regrete! Popescu Constantin”, se arată în scrisoarea trimisă de acesta către părinții Raisei Nicoleta.