Rezultatele la Bacalaureat 2023 vor fi afișate luni, 3 iulie, până la ora 12:00 și pot fi contestate în aceeași zi. Candidații nemulțumiți de notele obținute pot depune contestație în intervalul orar 12:00 -18:00.
Contestații Bacalaureat 2023
Primele rezultate la Bacalaureat 2023, care vor apărea luni, 3 iulie, pot fi contestate imediat după afișare. Candidații care vor considera că notele obținute în urma corectării lucrărilor la probele scrise din cadrul examenului nu sunt cele meritate, au la dispoziție procedura de depunere a contestațiilor prin care solicită recorectarea lucrărilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, depunerea contestațiilor BACALAUREAT 2023 se va face pe 3 iulie în intervalul orar 12.00
Comunicarea rezultatelor obţinute la examenul naţional de bacalaureat se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută de aceştia.
Pentru comunicarea notelor obţinute la examenul naţional de bacalaureat, înainte de etapa de depunere şi soluţionare a contestaţiilor, comisiile din unităţile de învăţământ/centrele de examen tipăresc lista rezultatelor examenului de bacalaureat care cuprinde: codul candidatului, unitatea de învăţământ de provenienţă, judeţul, promoţia, forma de învăţământ absolvită, specializarea, notele obţinute la fiecare probă scrisă, media
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Depunerea constestației constă în completarea și semnarea unei declarații-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială prin creștere sau descreștere, după caz, potrivit prevederilor art.
Cerere contestații Bacalaureat 2023
Candidaţii care depun contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica nota iniţială prin creştere sau descreştere, după caz.