„Copiii mei sunt dresați cu frica de sistem” Mesajul dur transmis de Dan Negru pe o rețea de socializare. Prezentatorul TV este dezamăgit de generația sa

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 21 dec 2023, 15:08

Mesajul dur transmis de Dan Negru pe o rețea de socializare. Prezentatorul TV este dezamăgit de generația sa

Sursa: Dan Negru Instagram

Unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori TV, Dan Negru este extrem de apreciat și urmărit în mediul online, unde peste 200.000 de persoane îi urmăresc și apreciază postările zilnice.

Dan Negru aduce în discuție de cele mai multe ori aspecte referitoare la statul român, la educație, legi și alte aspecte importante care contribuie la dezvoltarea României.

Dan Negru, dezamăgit de generația sa. Ce și-ar fi dorit prezentatorul TV

Vedeta Kanal D a atins un subiect sensibil, cel al generațiilor și al posibilităților de a schimba câtuși de puțin lumea. Din nefericire, statul a avut încă din 1989 o mare putere asupra populației, încât generația sa a ajuns să fie o marionetă în mâinile acestuia și, implicit, al celor aflați la conducere.

„Generația mea care a prins ‘89 nu și-a atins scopul. Cei de acu’ nu mai au vreun scop. Dar noi am avut atunci o porție de libertate. Apoi, m-au dresat. În anii 90 m-au dresat bișnițarii transformați în bussinesmani și securiști deveniți capitaliști. Din 2000 au început să mă descalțe în aeroport, să-mi cunoască portofelul, vorbele, mesajele.

De prin 2010 m-au dresat cu criza economică, cu frica de terorism, pandemie, război.

Frica e firescul lumii! Copiii mei sunt dresați cu frica de sistem! Părinții mei au fost și ei. Eu sunt dresat de breaking-news-urile date de sistem. Noi, cei din ‘89, nu ne-am atins scopul. Dar cei de acu’ nu-l mai au!”
a scris prezentatorul TV pe pagina sa de Instagram.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: „Eu n-am nicio îndoială că se va întoarce comunismul” Dan Negru, îngrijorat de revenirea comunismului în România. Ce l-a șocat pe prezentatorul TV în timp ce asculta știrile

Fotografia cu care Dan Negru i-a surprins pe fani

În postarea sa, Dan Negru a lăsat la libera interpretare un mesaj cu puternic impact emoțional. Acesta și-a făcut un selfie lângă o plăcuță de marmură pe care scrie:

„Vouă, celor care, puțini sau mulți, cândva veți trece, neliniștiți, peste urmele noastre, ale celor care am fost generația lui decembrie 89. Un singur gând: ROMÂNIA.”

Citește și: Dan Negru, reacție acidă în mediul online: “Cine a furat banii lui Ceaușescu” Ce a postat prezentatorul pe o rețea de socializare

Potrivit prezentatorului TV, doar generația sa ar mai fi putut face o schimbare, adăugând faptul că generațiile care vin din urmă nu mai au niciun scop în acest sens.