Dana Roba vrea să le demonstreze judecătorilor din Timișoara, că Daniel Balaciu, cel care a vrut să îi ia viața, este un adevărat pericol. Astfel, femeia a luat o decizie șocantă.
Dana Roba, decizie neașteptată pentru fetițele ei!
Make-up artista își dorește cu orice preț să-l pedepsească pe Daniel Balaciu pentru ce i-a făcut. Astfel Dana Roba a decis că este timpul ca fetițele ei, Chantal și Celline, să fie implicate în acest proces. Femeia a mărturisit că a luat această hotărâre după ce s-a sfătuit cu avocatul ei.
Așadar, Dana Roba le va permite judecătorilor să stea de vorbă cu fiicele sale, pentru a povesti ce s-a întâmplat mai exact în ziua în care tatăl lor ar fi vrut să le ucidă mama.
Dana Roba a menționat că la noua înfățișare vor fi prezenți și psihologii de la judecătorie, care vor afla de la fetițe ce s-a întâmplat mai exact în acea zi. Make-up artista este convinsă că Chantal și Celline vor spune adevărul și vor demonstra că Daniel Balaciu a mințit, mai ales că micuțele au asistat la întreaga scenă dintre părinți.
”M-am sfătuit cu avocatul.
Chantal este foarte afectată de treaba aia. E fata cea mare, a văzut totul. Acum are și sechele.
Eu le zic că nu e ok, dar nici să nu audă de el. Mi-au spus că nu vor să îl mai vadă vreodată O să le duc și pe ele la psiholog. Sper să le treacă problemele pe care le au acum din cauza omului ăluia ”, a declarat Dana Roba pentru Fanatik.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Mai mult, Dana Roba a dezvăluit că Daniel Balaciu este încadrat la tentativă de omor simplu, dar aceasta luptă cu orice preț ca partenerul ei să fie încadrat la tentativă de omor cu premeditare sau cu cruzime
''Avocatul meu se luptă să îi schimbe încadrarea. El e la tentativă de omor simplu, așa a fost încadrat. Vrem să fie băgat la tentativă de omor cu premeditare sau cu cruzime. Vorbim de acele lovituri, lovituri cu cruzime. Altfel scapă prea ușor”, a mai spus Dana Roba
La ultima confruntare, Dana Roba a încercat să afle motivele tentativei de omor, chiar de la Daniel Balaciu. Femeia a declarat că Procurorul a lăsat-o să vorbească cu cel care ar fi vrut să o ucidă, dar acesta a negat toate acuzațiile.
”Procurorul m-a lăsat să îi pun două întrebări. Prima a fost de ce a vrut să mă omoare. Răspunsul a fost `Nu am vrut să te omor`. A doua întrebare a fost `De ce nu ai chemat ambulanța când m-ai lăsat într-o baltă de sânge?`. Și a răspuns că nu a știut că am nevoie de îngrijiri medicale, că nu a văzut cât de tare m-a lovit la cap”, a mărturisit Dana Roba în trecut.
Dana Roba își dorește ca Daniel Balaciu să primească o pedeapsă mai dură, o pedeapsă pe care o merită, așa cum susține aceasta. Rămâne de văzut cum va decurge următoare înfățișare și ce decizii se vor lua.