Mezinul unei familii din Vaslui a fost găsit înecat într-un pârâu, la 500 de metri de casă. Mama micuțului a declarat că l-ar fi culcat la prânz, apoi a dispărut, din senin.
Familia copilului înecat în Vaslui nu înțelege cum a dispărut copilul: „Ne-am trezit deodată că nu mai este”

Copilul avea un an și două luni. Familia nu își explică cum a putut pleca cel mic de acasă fără să fie văzut sau auzit.
„Cum a ajuns acolo? Pe drum era sărbătoare, oameni, se putea vedea, şi fratele mai mare era pe drum cu bicicleta şi putea să-l vadă el, dar nu ştiu. El de obicei dacă se trezea, îl adormeam şi noi eram pe afară prin curte, ce treabă mai făceam ca pe la ţară pe aici, el plângea dacă ieşea până în uşă, noi îl auzeam. Dar
Bunica mezinului este îngenuncheată de durere din cauza tragediei.
„Ieri au mers cu mine la biserică.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Când familia copilului au observat că cel mic este de negăsit, a sunat la 112, iar cadavrul micuțului a fost depistat după cinci ore.
„Copilul a fost găsit sub un pod, într-o baltă cu apă, apă puţină, dar copilul cu faţa în apă fără semne vitale,. S-au efectuat manevre de resuscitare peste o oră jumătate, dar din nefericire fără rezultat favorabil.”, a declarat Daniel Ungureanu, medic SAJ Vaslui.
După primele verificări, există credințe potrivit cărora copilul ar fi fost aruncat de pe pod.