Copilul de 4 ani din Pitești care intrase în comă după o anestezie la cabinetul stomatologic a murit. Reactia autoritatilor

Autor: L.S.
Actualizat: 13 feb 2020, 09:23

Copilul de 4 ani care intrase în comă după ce i s-a făcut anestezie totală la o clinică stomatologică din Pitești a murit, a anunțat medicul Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu din București.

Băiețelul de 4 ani a intrat în stop cardio-respirator și nu a mai putut fi resuscitat, a declarat medicul Raluca Alexandru pentru HotNews.ro. Ministerul Sănătății anunțase ieri că micuțului i-a fost făcută anestezie generală cu propofol, deși clinica stomatologică nu are autorizație pentru a face anestezii totale.

Ministrul Sănătății anunță că în perioada următoare va fi verificat felul în care se fac anesteziile în cabinetele stomatologice.

Poliția Argeș a anunțat miercuri seară că în acest caz face cercetări pentru ucidere din culpă.

" Referitor la cazul copilului transportat la spital în urma unei proceduri medicale stomatologice, având în vedere modificarea situaţiei juridice, urmează a fi schimbată încadrarea juridică în cauză, noua încadrare fiind aceea de ucidere din culpă", precizează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, potrivit Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, încă de zilele trecute au fost luate măsuri pentru conservarea tuturor mijloacelor de probă, iar în prezent se aşteaptă concluziile de natură tehnică, în urma verificărilor făcute de

Direcţia de Sănătate Publică Argeş.

Activitatea clinicii stomatologice Teddy Care din Pitești a fost suspendată complet de Inspecția Sanitară de Stat, după decesul copilului.

Medicul Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu, a precizat că părinții băiețelului de 4 ani au fost lângă el în momentul decesului.

Copilul de 4 ani era în moarte cerebrală și respira doar cu ajutorul aparatelor, declarase miercuri la prânz purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, medicul Raluca Alexandru, pentru HotNews.ro:

" S-a efectuat, în prezența părinților, ElectroEncefaloGrama, care a arătat lipsa activității cerebrale. Copilul respiră doar susținut de aparate", a explicat medicul Raluca Alexandru.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Direcția de Sănătate Publică a decis interzicerea anesteziilor generale (analgosedare) în toate cele cinci cabinete medicale din clinica stomatologică de la Piteşti și a amendat clinica cu 20.000 de lei. O anchetă a DPS și a Ministerului Sănătății este în derulare, iar ministrul Victor Costache a declarat astăzi că, cel mai probabil, cazul va ajunge pe mâna procurorilor.

Copilului de 4 ani i-a fost administrat un cocktail de anestezice- un cocktail cu propofol dormicum- fără a se respecta "normele minime de securitate", a declarat marți ministrul Sănătății.

Victor Costache a adăugat că" din păcate, nu este un fenomen punctual, se întâmplă pe larg la nivel naţional", relateaza hotnews.ro.

Citeste si: Un copil de patru ani a intrat in coma dupa ce i s-a facut anestezie la un cabinet stomatologic. Ce a descoperit Ministerul Sanatatii

Citeste si: Incindent cel putin ciudat a socat comunitatea unui cartier din Pitesti. O copila de numai 13 ani a fost gasita in fata blocului dupa ce a cazut de la etaj