O companie sud-coreeană a agreat să trimită în România 20.000 de kituri (fiecare poate fi folosit la 100 de teste) pentru testarea coronavirusului printr-un contract aranjat la nivel guvernamental, a anunțat duminică ministrul de externe de la Seul, citat de agenția Yonhap, relateaza hotnews.ro.
Grupul de comunicare strategică a anunțat că în prezent compania Unifarm SA a încheiat un contract cadru cu un producător din Coreea de Sud pentru achiziția a 2.000.000
" Menționăm că, în această perioadă, Compania Unifarm SA face în permanență demersuri de a achiziționa, de la producători autorizați din întreaga lume, teste de diagnostic, alte dispozitive, dar și medicamente necesare pentru limitarea răspândirii COVID 19, pe care le distribuie unităților sanitare sau cabinetelor medicale, pe bază de comandă", adaugă sursa citată.
Fiecare kit poate fi folosit pentru 100 de teste, ceea ce înseamnă un total de 2 milioane de teste.
Ministrul de externe citat a declarat că ambasada sud-coreeană a aflat despre nevoia de aceste echipamente și a făcut legătura dintre autorități și firmă.
Cele două părți au semnat recent un contract, livrările urmând să se facă eșalonat. Oficialul sud-coreean nu a vrut să dea alte detalii, precum numele exportatorului sau prețul plătit.
Coreea de Sud a fost recunoscută la nivel internațional pentru metodele de testare și tratament din fază timpurie în privința coronavirusului.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Citeste si: Placido Domingo a anunţat că este infectat cu coronavirus. Ce le cere oamenilor