Numărul de cazuri de coronavirus din lume a ajuns la circa 120.000, fiind consemnate aproape 4.300 de decese, potrivit platformei Arcgis.
Aproximativ 66.000 de pacienți bolnavi de Covid 19 s-au vindecat până acum.
Cea mai gravă situație pare să fie la acest moment în Italia, unde bilanțul deceselor a crescut la ultima raportare cu 36%, până la 631, în timp ce numărul de cazuri a urcat cu 11%, până la 10.149.
De asemenea, numărul celor vindecați complet a crescut de la 724 la 1.004. La terapie intensivă sunt internați 877 de oameni, față de 733 cu o zi în urmă.
În contrast, în China, au fost raportate doar 24 cazuri, 10 dintre ele având legătură cu persoane care călătoriseră în străinătate. Pe lângă cele 24 de cazuri, China a raportat 22 de decese, toate consemnate în Wuhan, potrivit hotnews.ro.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citeste si: Coronavirus- 29 de cazuri in Romania. Se intra in scenariul 2 al epidemiei
Citeste si: Diferentele dintre coronavirus, gripa si raceala. Cum stii ca esti infectat cu covid-19