Coronavirus în România, 21 noiembrie 2020. 9.685 de cazuri noi și 160 de decese cauzate de COVID-19. Bilanțul pe județe și numărul de teste efectuate

Autor: Bianca Hriscu
Actualizat: 21 nov 2020, 14:04
Coronavirus România, bilanțul anunțat de autorități pentru data de 21 noiembrie 2020
Sursa: unsplash

Coronavirus, bilanțul anunțat de reprezentanții autorităților pe data de 21 noiembrie 2020. Iată câte persoane s-au infectat până în prezent cu COVID-19 și cum arată bilanțul pe județe.

Deși au fost luate măsuri pentru a ține sub control pandemia de coronavirus din România, numărul cazurilor noi este în creștere și la fel și cel al pacienților aflați în stare gravă sau care își pierd viața din cauza acestui virus. Spitalele din România sunt aproape pline, iar orașele intră, rând pe rând, în carantină, situația fiind una delicată.

COVID-19 în România: 9.685 de cazuri la 33.221 de teste

Cel mai nou bilanț făcut public de Grupul de Comunicare Strategică arată că, până în prezent, 412.808 de persoane s-au infectat cu noul coronavirus. Dintre acestea, 287.310 au fost declarate vindecate.

În ultimele 24 de ore, numărul celor care au fost depistați pozitiv cu COVID-19 a ajuns la 9.685, fiind efectuate 33.221 de teste.

De la debutul pandemiei în România și până în prezent, 9.916

persoane și-au pierdut viața din cauza coronavirusului, 160 dintre ele doar în ultimele 24 de ore.

Autoritățile au anunțat că în unitățile medicale de profil de află internate 13.294 de persoane, iar la ATI sunt 1.132 de pacienți.

Citeste si: Klaus Iohannis, anunț important pentru români: „Peste o săptămână, două...” Ce s-ar putea întâmpla în România?

Bilanțul de infectări cu Coronavirus pe Județe

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate(total)

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Număr de cazuri nou confirmate

Incidența  înregistrată la 14 zile

1.

Alba

8833

177

6,22

2.

Arad

9867

299

5,59

3.

Argeș

11496

296

4,47

4.

Bacău

11623

161

2,63

5.

Bihor

12394

253

5,53

6.

Bistrița-Năsăud

5119

115

4,01

7.

Botoșani

5252

80

2,53

8.

Brașov

16082

508

6,45

9.

Brăila

4937

82

3,07

10.

Buzău

5875

96

2,5

11.

Caraș-Severin

4223

80

2,84

12.

Călărași

3509

96

3,15

13.

Cluj

18633

424

7,19

14.

Constanța

13344

483

6,16

15.

Covasna

3705

109

3,3

16.

Dâmbovița

10037

220

3,51

17.

Dolj

10777

128

3,3

18.

Galați

8853

177

2,61

19.

Giurgiu

3375

132

2,49

20.

Gorj

4007

30

1,74

21.

Harghita

4339

46

2,04

22.

Hunedoara

7601

223

3,5

23.

Ialomița

3778

73

3,35

24.

Iași

17150

458

2,96

25.

Ilfov

12399

292

8,17

26.

Maramureș

7544

113

3,16

27.

Mehedinți

3458

90

2,85

28.

Mureș

10623

230

4,95

29.

Neamț

8643

101

2,46

30.

Olt

6348

143

1,79

31.

Prahova

16731

416

4,28

32.

Satu Mare

4618

200

4,94

33.

Sălaj

5096

61

4,6

34.

Sibiu

12080

234

8,82

35.

Suceava

12197

161

2,22

36.

Teleorman

4890

94

2,67

37.

Timiș

16972

443

5,97

38.

Tulcea

2940

73

3,24

39.

Vaslui

6881

93

2,04

40.

Vâlcea

7299

153

2,79

41.

Vrancea

4829

68

1,88

42.

Mun. București

57183

1168

5,88

43.

Cazuri noi nealocate pe județe

7268*

806

 

 TOTAL

412.808

9.685

 

 

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

 

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

 

 

 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.362 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 

  Nr. Crt.

JUDEȚ

Probe pozitive la retestare

1

ALBA

27

2

ARAD

36

3

ARGEŞ

43

4

BACĂU

15

5

BIHOR

25

6

BISTRIŢA-NĂSĂUD

23

7

BOTOŞANI

13

8

BRĂILA

11

9

BRAŞOV

40

10

BUZĂU

10

11

CĂLĂRAŞI

28

12

CARAŞ-SEVERIN

30

13

CLUJ

43

14

CONSTANŢA

60

15

COVASNA

11

16

DÂMBOVIŢA

31

17

DOLJ

34

18

GALAŢI

39

19

GIURGIU

14

20

GORJ

8

21

HARGHITA

6

22

HUNEDOARA

28

23

IALOMIŢA

7

24

IAŞI

90

25

ILFOV

57

26

MARAMUREŞ

16

27

MEHEDINŢI

4

28

MUNICIPIUL BUCUREŞTI

198

29

MUREŞ

23

30

NEAMŢ

17

31

OLT

22

32

PRAHOVA

71

33

SĂLAJ

9

34

SATU MARE

14

35

SIBIU

81

36

SUCEAVA

26

37

TELEORMAN

10

38

TIMIŞ

70

39

TULCEA

10

40

VÂLCEA

30

41

VASLUI

21

42

VRANCEA

11

 

TOTAL

1362

 

 

Citeste si: Cele șapte semne care îți arată că ai avut Covid-19. Vezi dacă și tu ai fost infectat