Coronavirus în Romania, 6 ianuarie 2021. Situația rămâne critică în secțiile ATI! Iată cum arată cel mai recent bilanț

Author: Marina Ionescu

Coronavirus România, ultimele cifre anunțate de autorități pentru data de 6 ianuarie 2021. Câte persoane s-au infectat cu COVID-19 până în prezent și cum arată cel mai recent bilanț?

Grupul de Comunicare Strategică a transmis bilanțul pe ultimele 24 de ore privind evoluția pandemiei de coronavirus în România. Datele arată o situație îngrijorătoare.

COVID-19 în România: 5.719 cazuri la 34.343 de teste

Până astăzi, 6 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 654.007 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 586.764 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.719 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Până astăzi, 16.299 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 05.01.2021 (10:00) – 06.01.2021 (10:00) au fost raportate 121 de decese (77 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.

Citeste si: Restricții de circulație! Oamenii nu pot intra şi ieşi din aceste zone decât cu motive justificate

Dintre acestea, 8 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 46 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 37 decese la categoria de peste 80 de ani.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie

116 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Persoane aflate la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.847. Dintre acestea, 1.070 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.902.726 de teste. Dintre acestea, 34.343 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.072 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.271 la cerere.

Citeste si: Carantină obligatorie pentru românii întorşi în ţară! Ce state se află pe lista roşie

Pe teritoriul României, 26.141 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.711 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.672 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 47 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.329 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.021 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.