Cel de-al treilea sezon al emisiunii Casa iubirii a debutat în forță la Kanal D, aducând în atenția publicului zece concurenți noi dornici să își caute jumătatea, dar și patru concurenți din cel de-al doilea sezon, Larisa, Julia, Patrick și Cosmin, care și-au dorit enorm să rămână pentru a-și întâlni perechea mult dorită. Încă de la primele ediții concurenții au început să se cunoască mai bine și chiar să se lege primele simpatii.
Cosmin a făcut dezvăluiri neașteptate despre Ștefania și Bianca, astăzi în Casa iubirii! Iată cum au reacționat cele două rivale
După ce zilele trecute Cosmin a surprins pe toată lumea din Casa iubirii, când a strâns-o în brațe pe Ștefania, în ediția de astăzi, tânărul a mărturisit că se simte încă nehotărât și nu poate oferi un verdict în ceea ce le privește pe cele două fete care se luptă pentru inima lui. Vizibil afectate de întreaga situație creată, Ștefania și Bianca au încercat să își păstreze calmul și să aștepte în continuare decizia lui Cosmin.
La un moment dat, Ștefania a declarat că a simțit un interes mai mare pentru ea din partea lui Cosmin și nimeni nu îi poate strica starea, nici măcar Bianca, rivala ei. Pe de altă parte, Bianca nu dă nici ea înapoi din a-l cunoaște pe Cosmin, cel puțin câtă vreme acesta nu va lua o hotărâre fermă.
Astăzi, tânăra a intervenit în clipa în care concurentul a declarat că nu are încă un verdict și i-a sugerat din nou acestuia să ia o decizie pentru a nu le ține pe loc pe niciuna dintre ele.Cosmin: „Și pe tine te simpatizez, dar nu știu... nu am un verdict deocamdată! Aș fi vrut să mai treacă un pic timpul, dar totodată mi se pare incorect față de voi! Faptul că te țin și pe tine așa! Și nici față de Ștefania nu mi se pare ok, pentru că ea de câte ori a venit aici
Ștefania: „Te rog! Asta te-am rugat, în cazul în care îți amintești și săptămâna trecută! Te-am rugat să te gândești foarte bine și totodată să nu ții persoane pe loc! Adică să iei o decizie pentru tine!”
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Robi: „Ștefania, tu n-ai nicio legătură cu Cosmin că el încă așteaptă chestii de la Bianca și așa mai departe! Nu te deranjează?”
Ștefania: „Sincer, nu! Pentru că am văzut și eu interesul lui mai mare față de mine și nu am preocupări sau ceva...”
Cosmin: „ Am spus că voi da un verdict cât pot de repede!”
Deși băieții îl văd pe Cosmin mai interesat și mai atras de Ștefania, acesta a ezitat să dea un răspuns în ceea ce le privește pe cele două concurente care lupta pentru inima lui. Nici Julia nu pare foarte împăcată cu toată situația creată în ultima vreme și privește cu indignare și cu oarecare invidie și gelozie la bătălia dintre Ștefania și Bianca pentru Cosmin, concurentul pe care l-a admirat și în sezonul anterior.