În ediția de sâmbătă a emisiunii matrimoniale „ Casa iubirii ”, prezentată de Andreea Mantea și difuzată exclusiv la Kanal D, prezentatoarea anunță care va fi soarta lui Cosmin în competiție, iar suspansul și emoțiile ating cote uriașe.
Cosmin riscă să fie eliminat
În episodul de mâine, 11 mai 2024, emoțiile și suspansul ating cote maxime, în special în sufletele Ștefaniei și al lui Cosmin, care nu știu ce se va întâmpla cu soarta concurentului în emisiune după ce mai
Andreea Mantea va fi prezentă mâine în sala în care se țin galele, acolo unde va chema concurenții pe conexiune pentru un moment foarte important.
„După cum bine vedeți mă aflu aici, în gală, pentru că urmează un moment extrem de important. Vă aștept și pe voi aici, alături de mine”, va spune Andreea Mantea.
Toată lumea vine de îndată în gală, iar frica se poate citi pe chipurile lui Cosmin și al Ștefaniei. Andreea Mantea a anunțat, de față cu toată lumea, că soarta lui Cosmin va fi decisă de concurenți prin vot, astfel că fiecare pleacă să-și exprime părerea în urne, pe un bilețel scris.
„De o vreme, au apărut în mediul online niște capturi în care se presupune că ar exista o conversație între Cosmin și o altă persoană.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Andreea Mantea anunță ce se va întâmpla cu Cosmin
În timp ce concurenții stau fiecare în casele lor, Cosmin pare să fie pedepsit și trimis în camera roșie. Ștefania privește imaginile cu iubitul ei și așteaptă decizia Andreei Mantea cu lacrimi în ochi.
Cosmin se întoarce, într-un final, înapoi din camera roșie, deoarece a venit momentul ca frumoasa prezentatoare să-l anunțe care va fi soarta lui în continuare în emisiune. Cu lacrimi în ochi, Ștefania și Cosmin așteaptă să afle verdictul.
„Cosmin, a sosit momentul. Prin urmare, Cosmin, decizia noastră este...”, va spune Andreea Mantea.
Ce se va întâmpla cu Cosmin și care este decizia luată în urma presupuselor sale acțiuni aflați sâmbătă, 11 mai 2024, într-un nou episod incendiar din „Casa iubirii”, de la orele 16:00 și 19:00, doar la Kanal D!