Costin Damașaru a fost invitat în emisiunea „În Oglindă”. Acesta și-a deschis sufletul și a vorbit deschis, fără nicio reținere, despre perioada cea mai grea din viața lui, pe care a numit-o „cei cinci ani petrecuți în Iad”.
Costin Damașaru a găsit luminița de la capătul tunelului într-o piramidă din Giza
„Am fost și la vraci, am fost și la o vindecătoare australiancă pe lângă Giza, într-o piramidă...
I-am trimis poza unei cunoștințe, i-am zis că, «dacă nu ma găsiți vreodată, să știți că aici sunt», i-am trimis și Share Location. Se numește participation mystique conceptul ăsta în care poți să pătrunzi în subconștientul persoanei respective și să extragi informații.
A fost o experiență interesantă, am amintiri foarte plăcute. La început, m-a enervat, trebuie să recunosc, dar, după aia, chiar am început să înțeleg ceea ce face și m-a ajutat.
Mergeam acolo, mi-a dat un tarot, a făcut regresie, hipnoză, au fost mai multe chestii, a fost interesant. Lângă piramidă era, erau niște piramide mai vechi decât cele din Giza, e un loc foarte încărcat energetic.
Cu ce am plecat de acolo a fost să învăț să meditez cum trebuie și, de atunci, meditez în fiecare zi. Chiar m-a învățat cum să meditez și sunt foarte recunoscător pentru asta”, a dezvăluit Costin Damașaru.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Întrebarea care i-a măcinat sufletul: „De ce se întâmplă asta?”
Deși drumul a fost unul greu, Costin Damașaru știa, încă de la început, ce caută.
„Pe mine. De ce se întâmplă chestiile astea și am găsit răspunsul: pentru că nu am avut grijă de mine, pentru că nimeni nu m-a învățat cum să am grijă de mine, nimeni nu m-a învățat cine sunt eu cu adevărat.
Nimeni nu mi-a spus băi, poți să faci asta, ești bun la asta, nu a fost. Nu acuz pe nimeni, dar așa s-a întâmplat, lucrăm cu materialul clientului, adică eu eram inexistent, nu știam cine sunt”.
„Eu am fost la vreo 65 de terapeuți, am experimentat diferite forme de terapie din cele mai ciudate. Am învățat și mi-am dezvoltat propriul meu sistem”, a mai spus acesta.