Crăciun pe stil vechi 2023. Desert tradițional rusesc: Vareniki

Author: Cristina Mocanu
Actualizat: 04 oct 2023, 05:50

Vareniki este un desert rusesc care nu lipsește de pe mesele gospodinelor de Crăciun.

Sursa: https://pixabay.com/

Pe data de 7 ianuarie creștinii ortodocși pe stil vechi sărbătoresc Crăciunul.

Ortodocșii de rit vechi sărbătoresc Crăciunul pe data de 7 ianuarie. De pe masa acestora nu lipsește cunoscutul desert denumit Vareniki.

Crăciunul pe rit vechi este sărbătorit pe 7 ianuarie

Crăciunul pentru creștinii ortodocși pe rit vechi este sărbătorit pe data de 7 ianuarie, deoarece calendarul iulian, pe care aceștia îl folosesc, este decalat cu 13 zile față de calendarul oficial.

Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe data de 1 octombrie 1924.

Citește și: Creștinii ortodocși pe rit vechi sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie. Tradiții și obiceiuri

Înainte de Hristos existau două sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor- de 365 de zile și altul al romanilor- de 355 de zile. Însă, rămânea anual o diferență de zece zile între aceste două sisteme, și chiar între fiecare dintre ele și calendarul solar.

Potrivit istoricilor, în vremea Sinodului I Ecumenic, echinocțiul de primăvară se afla la 21 martie în loc de 24 martie, cât a fost în anul 46 î.Hr., când împăratul Iuliu Cezar a îndreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare în calcularea datei Paștilor, ziua de 21 martie, când a fost atunci echinocțiul de primăvară.

Potrivit tradiției Crăciunul este sărbătorit în familie, iar de pe masă nu lipsesc sarmalele, cozonacii și desertul specific rușilor Vareniki.

Rețeta de Vareniki

Rețeta Vareniki
[Sursa: https://pixabay.com/]

Vareniki, este micul dejun al copiilor de grădiniță din Rusia și Republica Moldova, și este, totodată, un fel de mâncare extrem de căutat printre locuitorii acestor țării. Moldovenii de peste Prut se laudă cu această rețetă, pe care o servesc de câte ori au ocazia, ba chiar și la mesele tradiționale.

Aceștia sunt un tip de colțunași extrem de populari în Rusia și Ucraina.

Sărați sau dulci, acești colțunași reprezintă o mâncare tradițională pentru rușii lipoveni, dar și pentru ucraineni.

Această rețetă este ușor de realizat și extrem de gustoasă.

Citește și: Revelion pe stil vechi 2023. Pe ce dată se sărbătorește Revelionul pe rit vechi și care este explicația

Ingrediente:

făină – 1kg

Apă – 500 ml

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie

Brânză – 500g

3 ouă

Unt – 150g

Sare

Smântână

Mod de preparare:

Pentru prepararea aluatului vom avea nevoie de un bol încăpător pentru a mixa făina, apa şi sarea.

Mai întâi adaugăm apa şi sarea după care se adaugă făina treptat în timp ce mestecam până se formează aluatul moale şi ușor de lucrat.

Se întinde aluatul pe masa pudrată cu făină şi se porționează în bucățele mai mici, urmând a fi întinse dând forma unui vareniki (în forma unui disc, cca 3mm grosime).

Într-un bol se amesteca brânza cu ouăle până se leagă.

Se mai adaugă sare în funcție de preferință şi se amestecă bine.

Umplem colțunașii deja pregătiți cu umplutura de brânză şi îi punem la fiert într-o oală cu apă clocotită şi puțină sare.

Colțunașii se pun unul câte unul în apă clocotită şi se lasă la fiert cca 10 – 15 minute după care se scot într-un vas cu puțin unt topit sau ulei cald pentru a nu se lipi intre ei.

Potrivit tradiției, aceștia se servesc calzi cu smântână pe deasupra. De asemenea, ei mai pot fi preparați cu cartofi, carne sau dulceață, în funcție de preferințele fiecăruia.

Sursă: romaniainfomagazin.ro