Pe 6 octombrie, Guvernul a luat hotărârea de a crește valoarea burselor pentru elevi începând cu semestrul II al acestui an școlar. Astfel, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a specificat că bursele de performanță se majorează de cinci ori, de la 100 la 500 de lei, iar bursele de performanță vor fi dublate, de la 100 la 200 de lei. Pentru a beneficia de aceste burse, elevii trebuie să se încadreze în specificațiile ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu.
Cresc bursele de performanță și de merit pentru elevi! La ce sume ajung și ce condiții a impus Sorin Cîmpeanu
Datele transmise de Ministerul Educației arată că peste 532.000 de elevi au primit bursă de merit în anul școlar anterior. Anul acesta, creșterea burselor vine cu o condiție nouă: elevii nu trebuie să mai aibă media de 8,50, ci minim 9.50. În plus, altă cerință este să nu adune mai mult de 10 absențe nemotivate.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
„A fost adoptată Hotărârea de guvern privind stabilirea cuantumului minim al burselor, diferenţiate pe categorii. Astfel, bursele de performanţă cresc de cinci ori, de la 100 de lei, la 500 de lei pe elev. Bursele de merit se dublează, de la 100 la 200 de lei. În acelaşi timp, creşte plafonul de la care acestea vor putea fi acordate, de la media 8.50, la media 9.50”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Cum se schimbă sumele minime ale burselor școlare
Bursele școlare au înregistrat creșteri după cum urmează:
- 500 lei – bursă de performanță
- 200 lei – bursă de merit
- 200 lei – bursă de ajutor social
- 150 lei – bursă de studiu
Conform ultimelor date publicate de Ministerul Educației, la sfârșitul anului școlar 2020-2021, numărul total de bursieri a fost:
- 2.884 beneficiari pentru bursa de performanță
- 532.810 de beneficiari pentru bursa de merit
- 31.857 de beneficiari pentru bursa de studiu
- 156.038 beneficiari pentru bursa de ajutor social