Criminalul Raisei și totodată verișorul acesteia a fost arestat preventiv la data de 20 iunie, după ce a recunoscut că a ucis-o pe micuță.
Ce decizie au luat magistrații în cazul criminalului Raisei
Crima a îngrozit localitatea din Dolj, unde Raisa a fost ucisă și abandonată într-o zonă de vegetație, în urmă cu aproximativ o lună.
Inițial dată dispărută, autoritățile au pornit în căutarea ei, însă descoperirea a adus multă durere.
Adolescentul a fost arestat preventiv, urmând să fie judecat pentru fapta sa oribilă. Acesta a cerut cu absurditate să fie eliberat, însă magistrații din Dolj au respins contestația lui, astfel că va mai rămâne încă de 30 de zile în arestul preventiv, așa cum indică legea.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Cum explică psihologul Iuliana Morlova comportamentul criminal în familie
Recent, multe crime s-au petrecut în familie, iar acest aspect ne-a ridicat semne de întrebare. Pentru a lămuri dacă există sau nu vreo cauză a comportamentului criminal manifestat între rude, am contactat-o pe Iuliana Morlova, psiholog, pentru a ne oferi mai multe detalii.
„Cauzele comportamentului criminal sunt diverse și complexe. De-a lungul cercetărilor psihologice, s-au analizat trăsăturile personale, experiențele trăite, tulburările psihologice și modelele comportamentale care pot contribui la înclinația unei persoane de a comite astfel de infracțiuni.
Conceptul de ciclu al violenței în familie arată că un individ crescut într-un mediu marcat de abuz sau comportament antisocial poate replica aceleași modele comportamentale atunci când devine părinte. Astfel, dacă neglijarea și abuzul copiilor persistă de-a lungul mai multor generații, ciclul de abuzuri, sociopatie și crime se perpetuează,” a declarat psihologul Iuliana Morlova pentru kanald.ro.
Raisa a fost ucisă într-un mod brutal, aceasta fiind strangulată și atacată cu mai multe lovituri de cuțit. Vinovatul urmează să-și primească sentința.