Cristina Cioran se pregătește să devină mamă, la 43 de ani! Veteda a declarat că este însărcinată și mai fericită decât niciodată. Cum este și normal, viitoarea mămică a trecut deja prin problemele specifice sarcinii și a împărtășit care a fost starea ei de sănătate în ulrima perioadă.
Cristina Cioran și Alexandru Dobrescu, iubitul ei, așteaptă un copil
Cristina Cioran și Alexandru Dobrescu formează un cuplu fericit și sunt deciși să își formeze o familie împreună.
Cristina este însărcinată în 3 luni și jumătate și este nerăbdătoare să-și cunoască nou-născutul, mai ales pentru că nu se aștepta să mai poată avea copii. Vedeta a spus că că nu are deloc o sarcină grea, însă a avut și câteva probleme ușoare.
„Ne doream foarte mult dar nu am crezut că o să se întâmple așa rapid. Am încercat de trei ori și a patra oară a ieșit. Suntem împreună de 7 luni. Sarcina e foarte ok, dar seara am niște grețuri. Eu am și rău de mișcare, dar daca stau o oră- două întinsă îmi trece. Am avut doar o poftă, aceea cu oțetul balsamic. Sunt însărcinată în trei luni jumate. Bine că s-a întâmplat. Eu mă vedeam mamă de doi-trei copii, acum măcar unul să fie. O să nasc la 44 de ani, o vârstă frumoasă. Am indicații de naștere prin cezariană, dar acolo jos vreau să fie totul la fel după operație’, a declarat Cristina Cioran, pentru Xtra Night Show, potrivit huff.ro.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Cristina Cioran și iubitul se pregătesc de nuntă
Cristina Cioran a recunoscut că iubitul ei se gândește la căsătorie încă din prima săptămână de relație. Astfel, este evident că nunta celor doi se apropie cu pași repezi.
Vedeta și iubitul ei Alexandru Dobrescu sunt împreună de doar 7 luni, însă relația lor a devenit rapid una serioasă, prin urmare căsătoria pare o progresie naturală a relației lor.