CRIZA BANCARA din Cipru afecteaza si Romania. Cursul BNR, un nou MAXIM al ultimelor zece saptamani

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 24 feb 2017, 02:16

Moneda nationala a continuat sa se deprecize in raport cu modena euro.

Cotatiile monedei nationale au ramas aproape de 4,42 lei/euro in prima parte a sesiunii de miercuri, astfel ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat un curs de referinta in crestere cu un ban, la 4,4179 lei/euro, un nou maxim al ultimelor zece saptamani.

Un curs superior celui de miercuri, de 4,4223 lei/euro, a fost anuntat de banca centrala la 7 ianuarie. In sesiunea de marti, cursul a fost de 4,4078 lei/euro, informeaza Mediafax.
Rata de referinta pentru dolarul american a urcat cu 1,16 bani, la 3,4194 lei/dolar, atingand astfel un nou maxim incepand cu 14 decembrie. La data mentionata, rata de schimb a fost de 3,4205 lei/dolar.

Totodata, cursul pentru francul elvetian a urcat la 3,6166 lei/franc, reprezentand cel mai inalt nivel din 10 ianuarie, cand rata a fost de 3,6191 lei/franc. Cursurile leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.


La deschidere euro a fost cotat la 4,4200- 4,4220 lei, respectiv cu 0,65- 0,7 bani peste cotatiile de marti din jurul orei 16:30, de 4,4135- 4,4150 lei/euro. Dupa deschidere cursul a coborat pana la 4,4170- 4,4180 lei/euro. Ulterior, schimburile s-au perfectat in apropierea nivelului de 4,42 lei/euro, intr-o piata linistita.