Economia mondială a fost lovită de două șocuri uriașe în trei ani. S-ar putea să fie pe cale să sufere un al treilea, sub forma unei crize a datoriilor SUA. După pandemia Covid și primul război major în Europa din 1945 încoace, spectrul incapacității guvernului american de a-și plăti facturile bântuie acum piețele financiare.
Pentru cei mai mulți, este de neconceput, poate pentru că consecințele sunt atât de terifiante.
Consecințele unei situații de incapacitate de plată ar fi de "un milion" de ori mai grave, a declarat Danny Blanchflower, profesor de economie la Universitatea Dartmouth și fost responsabil cu stabilirea ratei dobânzii la Banca Angliei.
Convingerea că guvernul american își va plăti creditorii la timp stă la baza bunei funcționări a sistemului financiar global. Aceasta face ca dolarul să fie moneda de rezervă a lumii și ca titlurile de stat americane să fie baza piețelor de obligațiuni din întreaga lume.
"Dacă credibilitatea angajamentului Trezoreriei de a plăti este pusă sub semnul întrebării, acest lucru poate provoca ravagii pe o serie de piețe globale", a declarat Maurice Obstfeld, membru senior nerezident la Peterson Institute for International Economics,
În timpul impasului din 2011 privind creșterea plafonului datoriei SUA, indicele S&P 500 al principalelor acțiuni americane a scăzut cu peste 15%. Indicele a continuat să scadă chiar și după ce s-a ajuns la un acord, care a avut loc cu doar câteva ore înainte ca guvernul să rămână fără fonduri. Până în prezent, piețele bursiere au ignorat în mare măsură o posibilă incapacitate de plată, chiar dacă se apropie așa-numita "dată X" din 5 iunie.
"Una dintre preocupările pe care le am este că, chiar și în perioada premergătoare unui acord- atunci când acesta se va produce j- poate exista o dificultate substanțială pe piața financiară", a declarat ea miercuri.
Fitch a plasat deja ratingul de credit triplu A al Americii, cel mai mare punctaj al său, sub supraveghere pentru o posibilă retrogradare, din cauza răfuielii politice. Măsura a readus în atenție amintirile din 2011, când S&P a retrogradat Statele Unite de la "AAA" la "AA+". S&P nu a restabilit încă acel rating de credit perfect, după mai bine de zece ani.
Orice retrogradare, oricât de mică ar fi, afectează prețul a mii de miliarde de dolari din datoria publică a SUA și determină creșterea costurilor viitoare ale împrumuturilor. Randamentele pentru bonurile de trezorerie pe termen scurt au crescut deja, iar ratele la creditele ipotecare din SUA au crescut pe fondul incertitudinii.
De la rău la mai rău
Nu există niciun precedent istoric pentru o situație de incapacitate de plată a SUA, ceea ce face imposibilă prezicerea modului în care s-ar desfășura și dificilă pregătirea instituțiilor.
Acest lucru a fost subliniat în comentariile din această săptămână de către șeful unuia dintre cei mai mari creditori din lume. Președintele Băncii Mondiale, David Malpass, a declarat că instituția nu are "o cameră de război specială" pentru a gestiona amenințarea. "Nu mă aștept la un default", a adăugat el.
O astfel de "cameră de război" există însă la JPMorgan Chase. Directorul general Jamie Dimon a declarat pentru Bloomberg la începutul acestei luni că banca organizează întâlniri săptămânale pentru a se pregăti pentru o eventuală intrare în incapacitate de plată a SUA și că până la 21 mai se așteaptă să se întâlnească în fiecare zi.
Pentru Carsten Brzeski, șeful global al cercetării macroeconomice la banca olandeză ING, nu poate exista o "reacție automată" la această catastrofă.
Într-un scenariu schițat de Brzeski, Statele Unite ar putea evita o incapacitate tehnică de plată pentru câteva săptămâni, continuând să plătească deținătorii de obligațiuni în detrimentul altor posturi bugetare, cum ar fi cheltuielile pentru prestațiile de securitate socială și asistența medicală. Aceasta ar fi ceea ce Moody's Analytics numește o "încălcare" a plafonului de îndatorare. O încălcare nu este la fel de gravă ca o incapacitate de plată, care ar avea loc doar dacă Trezoreria nu ar reuși să facă o plată a datoriei la timp.
Puterea specială a dolarului
Chiar dacă încrederea în Statele Unite se evaporă, daunele aduse dolarului ar putea fi limitate. În 2011, moneda s-a întărit, deoarece șocul retrogradării S&P a stimulat investitorii să se grăbească să se îndrepte spre active sigure, cum ar fi dolarii americani.
Rolul preeminent al monedei în economia globală lasă investitorilor puține alternative în caz de criză- chiar și atunci când criza provine din interiorul Statelor Unite.
Între 1999 și 2019, dolarul a reprezentat 96% din facturile comerciale în America, 74% în regiunea Asia-Pacific și 79% în restul lumii, potrivit Fed.
Bancnotele verzi reprezentau 60% din rezervele valutare dezvăluite la nivel global în 2021, cea mai mare parte fiind deținută sub formă de titluri de Trezorerie americane. De asemenea, dolarul este moneda dominantă în sistemul bancar internațional. Dar chiar dacă dolarul și titlurile de Trezorerie se bucură de o oarecare protecție în virtutea rolului lor supradimensionat în comerțul și finanțele internaționale, asta nu înseamnă că repercusiunile unui default al SUA nu vor fi grave.
Citește și: Marea Britanie ia măsuri pentru a interzice diamantele rusești! Ce face EU?
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Economia britanică șchioapătă cu inflația ridicată care afectează tot!
Citește și: "Ajustări masive" pentru sistemul financiar la nivel global?